I-A FUGIT NOROCUL Liviu Zafir, un vasluian în vârstă de 39 de ani care a pierdut toți banii din luați în ziua de salariu la păcănele, a găsit de cuviință să fure telefonul unei femei pentru a recupera paguba. A fost prins la scurt timp de la comiterea faptei.
Vasluianul a plecat de la locul de muncă, după ce și-a încasat salariul, direct la păcănele. Norocul nu a fost de partea lui, însă, și a pierdut toți banii. Astfel că, dorind să își acopere paguba, a smuls din mâna unei femei un telefon mobil pe care voia să-l vândă.
Alertați de strigătele păgubitei, câțiva tineri, printre care și un jandarm aflat în timpul liber, au pornit în urmărirea bărbatului și au reușit să îl prindă. L-au predat apoi unui echipaj de poliție chemat la fața locului, astfel că femeia și-a recuperat telefonul, iar ghinionistul de la păcănele s-a întțlnit încă o dată cu neșansa, ajungând la secția de poliție.
Sursă info.
Sursa foto și video.