Omul de afaceri Constantin Bădescu, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, s-a predat Poliţiei sâmbătă seară, ceilalţi patru bărbaţi cu mandate de arestare în dosarul de evaziune fiscală cu 12 milioane de euro prejudiciu fiind în continuare daţi în urmărire şi în consemn la frontieră.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspector principal Nicolae Lohon, Constantin Bădescu a ajuns, sâmbătă seară, după ora 20.00, la sediul IPJ Mehedinţi, unde s-a predat, el fiind însoţit de către avocatul său.
Omul de afaceri a fost căutat în cursul zilei de sâmbătă de către poliţişti atât la domiciliul său din Drobeta Turnu Severin, cât şi la sediile firmelor sale, dar fără rezultat, motiv pentru care a fost dat în urmărire la nivel naţional şi în consemn la frontieră, împreună cu ceilelţi patru bărbaţi care se sustrag în continuare executării mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile, emise, vineri noapte, de judecătorul din cadrul Tribunalului Mehedinţi.
Tribunalul Mehedinţi a pronunţat sentinţa în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mandatele de reţinere emise de procurori, ale celor şapte persone reţinute, joi, pe bază de ordonanţă, între care şi omul de afaceri Constantin Bădescu expiraseră, astfel încât în sala de judecată au fost prezenţi doar doi dintre inculpaţi.
Atât Constantin Bădescu, cât şi ceilalţi patru bărbaţi din Strehaia, pe numele cărora judecătorul Tribunalului Mehedinţi a emis mandate de arestare pentru 29 de zile, plecaseră din clădirea Tribunalului Mehedinţi cu o oră şi jumătate înainte, în sala de judecată, în momentul pronunţării sentinţei, fiind prezente doar două dintre persoanele cercetate, dar care au fost lăsate în libertate.
Astfel, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile au primit omul de afaceri Constantin Bădescu, din Drobeta Turnu Severin, Mihai Florin, zis Murgu şi fiii acestuia, Mihai Stelian şi Mihai Niţă, dar şi un apropiat al acestora din localitatea Strehaia.
În stare de libertate vor fi cercetaţi doi bărbaţi, unul din Satu Mare şi altul din Drobeta Turnu Severin.
Avocaţii celor care au primit mandate de arestare au declarat recurs, care se va judeca în cursul săptămânii viitoare la Curtea de Apel Craiova.
Bădescu a fost reţinut de procurorii DIICOT, joi noapte, alături de alte şase persoane, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, în urma percheziţiilor de joi dimineaţă, când 15 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Mehedinţi, şapte persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, între acestea fiind şi omul de afaceri Constantin Bădescu, audierile finalizându-se în cursul nopţii.
Constantin Bădescu a fost printre ultimele persoane care au ajuns în faţa procurorilor DIICOT, înaintea sa fiind reţinuţi angajaţi ai firmelor sale, dar şi trei persoane din localitatea Strehaia.
Omul de afaceri a refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la audieri, când a fost dus în arestul Poliţiei, dar avocatul său a susţinut că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate.
„Există relaţii de afaceri între societăţile domnului Bădescu şi alte societăţi din judeţele limitrofe, relaţii care sunt perfect legale. Anumite relaţii comerciale sunt considerate ireale. După părerea noastră toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate”, declara Sorin Crudiu, avocatul lui Constantin Bădescu.
Într-un comunicat de presă transmis, joi, de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi se arăta că în perioada 2009 – 2012 persoanele vizate de cele 25 de percheziţii desfăşurate joi dimineaţă la locuinţele mai multor persoane din Drobeta Turnu Severin, Strehaia şi Satu Mare şi la sediile societăţilor comerciale deţinute de aceştia, s-au constituit într-un grup infracţional organizat. Gruparea avea ca scop emiterea şi înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale fictive, prin intermediul mai multor firme, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor, prejudiciul adus statului fiind de peste 12.000.000 de euro.
Aceeaşi sursă precizează că membrii grupării sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.
Constantin Bădescu este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Drobeta Turnu Severin. În topul afaceriştilor, realizat în 2011 de Revista Forbes, Constantin Bădescu ocupa poziţia 382 în clasament, având o avare estimată la 10 – 11 milioane de euro şi cea mai mare cifră de afaceri din judeţul Mehedinţi.
Bădescu este unul din oamenii de afaceri cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii.
Presa relata în 2011 că una din firmele lui Bădescu, Trans Baco, ar fi avut contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat cel puţin şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare, dar şi cu RAR.
Multe dintre licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi au fost câştigate de firmele deţinute de el, având contracte inclusiv cu Primăria Drobeta Turnu Severin. Unul dintre contracte, care vizează reabilitarea străzilor din oraş, are finanţare europeană de aproximativ 20 de milioane de euro.