FRÂNELE ERAU NEFUNCȚIONALE În cursul zilei de sâmbătă, 21 octombrie, pe raza localității clujene Boian, comuna Ceanu Mare, s-a produs un accident de bicicletă soldat cu decesul unei persoane.
Conform primelor informații, un minor în vârstă de 15 ani, originar din Gherla, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe un drum pietruit, în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauza unor defecțiuni la sistemul de frânare. Astfel, tânărul a colizonat cu un bolovan, fiind ulterior proiectat pe caldarâm.
În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni la nivelul capului.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical. Din păcate, acesta nu a mai avut ce face decât să constate decesul minorului. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Sursă info și foto.