Tinerii britanici sunt renumiţi, între altele, pentru petrecerile la care îşi fac de cap până nu mai ştiu pe ce lume se află. Mulţi nu s-au dezminţit nici la acest Revelion şi s-au lăsat surprinşi de fotoreporteri în ipostaze jenante. Câteva tinere au leşinat în plină stradă după ce au exagerat cu băutura.
Alta a smuls o plantă dintr-un ghiveci şi a plimbat-o cu ea pe străzi. Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos şi s-au angajat în bătăi care i-au umplut de sânge sau chiar i-au trimis la spital. Destui tineri britanici au reuşit, totuşi, să se distreze fără să întreacă măsura, dar şi fără să atragă atenţia ziariştilor.