FOTBAL. UNDER 13 Minaur Baia Mare a câștigat Cupa 1 Decembrie organizată de Juniorul Satu Mare la categoria de vârstă Under 13.
La competiție au participat 12 echipe, patru dintre acestea fiind din Maramureș.
Duminică, în Satu Mare, a avut loc Cupa 1 Decembrie organizată de CS Juniorul pentru categoria de vârstă Under 13.
12 echipe au participat la competiție, patru dintre acestea reprezentând județul Maramureș.
Este vorba despre CS Minaur Baia Mare (antrenori, Emil Kemenes și Norbert Kemenes), ASF Kiss Baia Mare (antrenor, Dănuț Șomcherechi), CSȘ 2 Baia Mare (antrenor, prof. Anton Goia) și ACS Recea (antrenor, prof. Anton Goia).
Cu patru victorii în patru jocuri, 11 goluri date și niciunul primit, CS Minaur a câștigat competiția. Copiii au fost răsplătiți cu cupă, diplomă și medalii.
Kiss Baia Mare a cucerit locul 3, poziția a patra de clasament a revenit celor de la CSȘ 2, iar copiii din Recea s-au plasat pe locul 11.
Maramureșenii au cucerit și două premii speciale. Emanuel Breban (Minaur) a fost cotat cel mai bun portar al competiției, în timp ce Mario Leș (Kiss) a obținut titlul de golgheter, cu patru goluri.
Sursa info şi foto