FOTBAL Minerul Baia Mare a obținut maximul de puncte din confruntarea cu cei de la AFC Hărman și și-a consolidat astfel poziția de lider al clasamentului. Partida din cadrul etapei a V-a din Liga a III-a s-a încheiat cu scorul de 1-0. În cadrul etapei următoare, echipa băimăreană va face deplasarea la Tășnad pentru a juca împotriva celor de la Unirea Tășnad.
Meciul dintre Minerul Baia Mare și AFC Hărman a fost unul foarte dificl. Chiar dacă adversarul băimărenilor se situează în partea a doua a clasamentului seriei a V-a a Ligii a III-a, brașovenii și-au vândut scump piele la partida de pe Stadionul Municipal „Viorel Mateianu”. Scorul a fost deschis de Valer Giurgiu în minutul 20, după o greșeală a apărării brașovene, reușita băimăreanul aducând și victoria finală. Meciul a fost încheiat de către Minerul Baia Mare în superioritate numerică după ce Merdariu a comis fault la adversar și a primit cartonaș roșu.
„Am reușit încă o victorie foarte muncită. Jucătorii noștri au fost foarte disciplinați atât pe parte de atac cât și pe fază de apărare. Astfel, prin atitudinea lor, am reușit să obținem maximul din această partidă, un meci jucat în compania unui adversar foarte bun chiar dacă se află la mijlocul clasamentului. Ne bucurăm de această victorie și sperăm să avem liniște pe mai departe pentru a putea astfel pregăti fiecare meci în parte și pentru a construi drumul spre succes”, a spus Dorin Toma, antrenorul echipei Minerul Baia Mare.
În cadrul etapei a VI-a, Minerul Baia Mare va întâlni în deplasare echipa Unirea Tășnad, partidă care va avea loc sâmbătă, 29 septembrie.
Sursă info și foto: Minaur.ro