FC Municipal Baia Mare a cîştigat şi al doilea amical din stagiul de 14 zile de la Tărlungeni, gruparea de Liga a II-a învingînd formaţia de Liga a III-a Viitorul Domneşti. Elevii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan s-au impus la limită, scor 2-1 (1-0), prin golurile semnate de Dănuţ Munteanu (28) şi Sergiu Arnăutu (72), iar pentru adversari a înscris Paul Baturcă (57).
Şi în acest meci tehnicienii băimăreni au folosit două echipe diferite, trei dintre jucători neregăsindu-se în teren în acest amical. Cătălin Savin şi Iuliu Roşiianu acuză uşoare accidentări, iar golgheterul Vasile Pop a părăsit cantonamentul de la Tărlungeni. Popică se căsătoreşte sîmbătă, 25 iulie, iar pe această cale colegii, staff-ul tehnic şi administrativ îi urează Casă de piatră!
• FC Municipal Baia Mare • Prima repriză: Bota – Duruş, Hodor, Urs, Gherman, Munteanu, Bogman, Popa, Giurgiu, Deac, Enciu (30 I. Ban). • Repriza a doua: Ormenişan – Leonte, Bratima, Ciobanu, Lupu, Ignea, Păcurar, Ivănică (70 Şter), Sîrbu, Balaure, Arnăutu.
FC Municipal Baia Mare va disputa sîmbătă, 25 iulie, de la ora 11, un alt meci de verificare, cu Sepsi Sfîntu Gheorghe, pe terenul acesteia. De asemenea, pînă la finalul cantonamentului, formaţia de ligă secundă mai are stabilite încă două jocuri de pregătire: miercuri, 29 iulie, cu Unirea Tărlungeni şi vineri, 31 iulie, în ultima zi a stagiului, cu Metaloglobus Bucureşti.