Pompierii maramureşeni au dovedit, din nou, că sunt buni la sport. O reprezentativă a I.S.U. Maramureş s-a clasat pe locul III în turneul de minifotbal organizat sâmbătă, 21.07.2012, de către Sectorul Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, pe stadionul din localitate. În aceeaşi competiţie, plt. Călin Ilie Bâtea, de la S.M.U.R.D. Fărcaşa, a fost distins cu diploma pentru cel mai bun portar.
La turneu au participat şase echipe, care au reprezentat Sectorul Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, Sectorul Poliţiei de Frontieră Tarna Mare, Staţia de Pompieri Negreşti Oaş, Poliţia oraşului Negreşti Oaş, I.S.U. Maramureş şi SC CRISPET COMPANY SRL.
Competiţia s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, care se sărbătoreşte pe 24 iulie. Felicitări tuturor componenţilor echipei de fotbal a I.S.U. Maramureş!