FCM Baia Mare a pus capăt perioadei negre prin care a trecut în ultimele trei etape, când a câștigat un singur punct, cu toate că a disputat două partide pe teren propriu.
Revenirea s-a produs chiar pe terenul unei echipe cu pretenții la promovare, ocupanta locului secund în clasament înaintea acestei etape. Cu victoria de la Râmnicu Vâlcea, băimărenii termină turul campionatului din Liga a 2-a pe podium, după o evoluție bună pe ansamblu.
Dacă n-ar fi fost sincopele din cele trei etape pomenite, astăzi puteam vorbi despre Baia Mare din postura de lider detașat al seriei. Locul trei, la egalitate de puncte cu Gaz Metan, ocupanta poziției secunde, dar cu un gol mai mult la golaveraj, reprezintă o surpriză plăcută având în vedere compania selectă pe care o are în această serie plină de foste echipe care au evoluat pe prima scenă fotbalistică a țării.
Sâmbătă începe returul, Baia Mare va evolua la fosta divizionară de Liga 1, FC Brașov, cu care a terminat la egalitate meciul din tur. Va fi o partidă dificilă, ce se va disputa în nocturnă, pe care gazdele vor dori să o câștige pentru a nu pierde definitiv contactul cu plutonul ce va intra în play-off la finele returului. Dar echipa noastră a jucat până acum mai bine în deplasare decât pe teren propriu, așa că putem spera la un rezultat bun. De aici înainte fiecare punct câștigat va însemna foarte mult în vederea terminării sezonului regulat pe un loc fruntaș în clasament.
Apoi vom mai vedea ce va fi. Să sperăm că se vor rezolva toate problemele de ordin financiar, astfel încât jucătorii și tehnicienii echipei să se gândească strict la performanța sportivă. Este o oportunitate de care trebuie profitat, pentru că nu se știe când ne vom mai întâlni cu o asemenea conjunctură favorabilă.
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM Baia Mare 1-2 (1-1)
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); Asistenţi: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) şi Mihaela Ţepuşă(Bucureşti).
CSM: Fildan – Tomozei, Cucui, I. Stoica (cpt.), Al. Ionescu – Dumitraşcu, A. Neagoe – Oct. Vasile, Piscanu, Georgescu – M. Staicu
Rezerve: D. Geantă – L. Iordache, Firţulescu, Bg. Geantă, A. Voinea, Cl. Ştefan, I. Marian
Antrenor: Alexandru Pelici
FCM: Ormenişan – Bg. Străuţ, Sg. Oltean, Hodor (cpt.), R. Lupu – A. Ignea, D. Munteanu – M. Deac,Păcurar, Balaure – Arnăutu
Rezerve: Bota – Fl. Ilie, C. Sîrbu, V. Pop, Codin, Duruş, Urs
Antrenor: Dorin Toma
Rezultatele etapei a13-a
Soimii Pâncota – FC Brasov: 3-0 (1-0); Leucuta (19), Pirtea (65), Dragalina (72)
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM Baia Mare: 1-2 (1-1); Staicu (26 – 11m) / Deac (11), Codin (83)
Olimpia Satu Mare – FC Caransebes: 1-0 (0-0); Lukacs (62)
CS Mioveni – Metalul Resita: 4-0 (3-0); Nila (4), Ayza (18 – 11m, 57), Calvin (45)
“U” Cluj-Napoca – FC Bihor Oradea: 2-0 (1-0); Greu (4 – 11m), Janos Norbert (90+4)
Unirea Tarlungeni – UTA Batrâna Doamna Arad: 2-2 (1-0); Minciuna (41 – 11m, 57) / Petre 73), Burla (90+1)
Gaz Metan Medias – Chindia Târgoviste 2-1
Clasamentul turului
- Batrâna Doamna – 26p (27-14) – 13
- Gaz Metan Mediaș – 25 (21-10) – 13
- FCM Baia Mare – 25p (20-10) – 13
- Chindia Târgoviste – 23p (21-12) – 13
- CSM Rm. Vâlcea – 22p (18-14) – 13
- CS Mioveni – 21p (21-11) – 13
- “U” Cluj Napoca – 19p (12-8) – 13
- Olimpia Satu Mare – 19p (17-14) – 13
- FC Brasov – 19p (17-16) – 13
- Soimii Pâncota – 18p (13-14) – 13
- FC Bihor Oradea – 13p (10-22) – 13
- FC Caransebes – 10p (11-27) – 13
- Unirea Tarlungeni – 7p (13-24) – 13
- Metalul Resita – 4p (9-32) – 13
Etapa viitoare. Sâmbata, 14 noiembrie, 11.00: Pâncota – Tarlungeni; “U” Cluj – Chindia; Mioveni – Oradea; Olimpia – Resita; Rm. Vâlcea – Caransebes. Duminica, 15 noiembrie: Gaz Metan – UTA (13.30); FC Brasov – FCM Baia Mare (18.30)
Grigore Ciascai