FC Municipal Baia Mare a bifat a doua victorie consecutivă din seria meciurilor amicale, reuşind să treacă, sîmbătă, pe teren propriu, de gruparea de Liga a IV-a din judeţul Satu Mare Victoria Apa cu scorul de 5-1 (3-1). Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul în minutul 11, în urma unei faze fixe, pentru ca băimărenii să întoarcă rezultatul în numai şapte minute, perioadă în care au marcat de trei ori. În minutul 35, Ardeleanu a obţinut un penalty, pe care l-a transformat Zoldi, peste patru minute Marcu şi-a introdus balonul în poartă în urma unui corner executat de Balmoş, pentru ca Ardeleanu să închidă tabela (42) după primele 45 de minute cu un şut la colţul scurt, acesta fiind deviat şi de portar. În repriza secundă, FC Municipal Baia Mare a mai marcat încă de două ori. Prima dată prin Gherghel (50), care a scăpat singur cu portarul, iar în minutul 81 Gherghel a centrat şi Szentlaszloi a îndeplinit o simplă formalitate, reluînd în plasă din 3 m.
În jocul de sîmbătă au evoluat şi cei doi senegalezi, fiecare cîte o repriză, Khadim în prima parte, iar Moussa în repriza secundă, o decizie în privinţa lor urmînd să fie luată în cursul acestei săptămîni. FC Municipal Baia Mare nu s-a putut baza în acest joc pe aportul mai multor jucători, care au lipsit din diverse motive medicale: Bota, Hodor, Vanca, Giurgiu, Bogman şi Morar. • FC Municipal Baia Mare • Prima repriză: Danciu – Mateaş, Toma, Lazăr, Gherman – Khadim, Zoldi, Balmoş, Răduneaţă – Iaţu (40 Pomean), Ardeleanu. • Repriza a doua: Danciu (61 Iura, 80 Scoarţă) – Duruş, Ignat, Hotico, Szentlaszloi – Gherghel, Balmoş (61 Jamil Lupaşcu), Moussa, Tarţa – Pomean, Ardeleanu (67 Gurza). Antrenori: Dorin Toma şi Cristian Bogdan. Director tehnic: Ioan Onciu. • Arbitri: Adrian Şuta – Răzvan Soponar, Daniel Lar.
FC Municipal Baia Mare are planificat următorul amical pentru miercuri, 7 august, la Crasna, cu FC Zalău, de la ora 10.30.
Cosmin Filip