
Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru al Economiei, este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT, informează Mediafax.
De asemenea, şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat procurorului general să sesizeze preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei.
Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

Procurorii susţin că activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional.
Procurorii au mai arătat că demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale.
În acest fel, susţin procurorii, au fost „grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.