AcasăOPINIIFost ministru, în concediu: Nu trageţi, dle Băsescu, sunt eu, Dobrică!

Fost ministru, în concediu: Nu trageţi, dle Băsescu, sunt eu, Dobrică!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nu-l bănuiesc de prostie pe Ioan Rus. În privinţa celuilalt fost ministru, Victor Paul Dobre, cel care şi-a anunţat demisia prin gura lui Ioan Rus, nu mă pronunţ. Dar chiar dacă amîndoi ar fi proşti făcuţi grămadă, imprudenţi nu par. Dimpotrivă, par cît se poate de prudenţi. Atunci cum să nu fi bănuit nici unul dintre ei că le sînt ascultate telefoanele, cînd vorbeau despre eliminarea alegătorilor de pe listele de la referendum? Nici Rus nici Dobre n-au picat de cîteva luni în România, încît să n-aibă habar că procurorii au obiceiul ăsta. Şi chiar dacă ar fi fost aduşi din Sahara şi făcuţi miniştri, ar fi avut timp să afle cum stau lucrurile de la subordonaţii lor. Sau din presa care a publicat în ultimele luni stenogramele unor convorbiri telefonice înregistrate din ordinul cutărui parchet sau al DNA.

Judecînd însă după ce-şi spuneau pe mobil unul altuia, dar şi altora, s-ar zice mai degrabă că ştiau de această îndeletnicire a procurorilor şi că vorbeau chiar pentru cei care-i ascultau. Îi parafrazez pe scurt:„Ia uite ce ne pun ăştia să facem! Să încălcăm legea!” „Da, să încălcăm legea! Păi eu nu vreau să-mi petrec bătrîneţile la puşcărie.” Şi ca să nu rămînă ascultătorii în ceaţă, intrau amîndoi în detalii, mai şi revenind asupra cîte unui amănunt. (Asta ca să fie lucrurile limpezi pentru cei care trăgeau cu urechea la convorbirile lor?)

Să zicem că, în ciuda prudenţei lor, aveau încredere unul în celălalt. Dar vorbeau la telefon şi cu alţii despre ilegalităţile pe care ar fi fost îndemnaţi să le comită. Încît lui Dobre îi spune cineva: „Să fugim din acest grup infracţional organizat!” Replica asta pare luată din filmele lui Sergiu Nicolaescu, care-i plac atît lui Traian Băsescu.

După demisia lui Rus, Traian Băsescu s-a grăbit să-l ia în braţe pe fostul ministru de Interne. Întîmplător, evident, strict întîmplător, Parchetul nu vrea să-l pună sub acuzare pe Rus. Traian Băsescu a uitat să-l ia şi pe Dobre în braţe şi, la fel de întîmplător, Parchetul a pus imediat ochii pe el. Asta după ce i-o fi spus vreun procuror să stea liniştit în continuare, fiindcă nu el e ţinta.

Cristian Teodorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA