Australianul Mark Webber a castigat, duminica, pentru a doua oara in cariera Marele Premiu al Principatului Monaco de la Monte-Carlo. Plecat din pole-position gratie penalizarii primite de Michael Schumacher, detinatorul celui mai bun timp in calificari, pilotul echipei Red Bull-Renault s-a impus pentru mai putin de jumatate de secunda in fata lui Nico Rosberg (Mercedes). Podiumul a fost completat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari), care a revenit pe primul loc in clasamentul general al pilotilor. Cu victoria lui Webber am ajuns la al saselea pilot diferit care se impune in primele sase curse ale sezonului actual de Formula 1.
Startul cursei a fost marcat de acrosajul dintre Romain Grosjean si Michael Schumacher, in urma caruia pilotul francez al echipei Lotus a parasit intrecerea. Veteranul Schumacher a fost mai norocos si a continuat desi roata dreapta fata a fost serios lovita de monopostul lui Grosjean.
Nicio modificare in fruntea cursei, unde Webber a avut parte de un start perfect si a impus ritmul in fata lui Rosberg si Hamilton. Pe urmatoarele doua locuri s-au infiltrat cei doi piloti ai echipei Ferrari, Alonso si Felipe Massa.
Supersofturile pilotilor din topul zece au rezistat pana in turul 28, cand Rosberg a dat semnalul intrarilor la boxe.
Au urmat pe rand liderul Webber si Hamilton, astfel ca pentru cate un tur la conducerea cursei au ajuns Alonso si Massa.
Cea mai buna mutare a facut-o Alonso care in urma pit stopului a iesit pe circuit in fata lui Hamilton, insa de o strategie si mai buna a beneficiat campionul mondial Sebastian Vettel.
Incaltat la start cu pneuri soft, echipierul de la Red Bull-Renault a ajuns lider in turul 32 din cele 78 programate si a ramas in frunte cu un avans linistitor de peste zece secunde in fata lui Webber pana in turul 46.
Din acel moment lider a redevenit Webber care nu avea sa mai cedeze sefia pana la final. Ultimele zece tururi au fost extrem de disputate, primii sase piloti fiind incadrati in mai putin de sase secunde.
Sub amenintarea ploii si in conditiile unor spatii limitate de a depasit niciun pilot nu a riscat si la aparitia steagului in patratele Webber a obtinut prima victorie a sezonului si a doua din cariera la Monte-Carlo dupa cea din 2010.
Rosberg a bifat un nou podium pentru Mercedes in conditiile in care Schumacher a abandonat pe finalul cursei cu probleme mecanice, in timp ce locul trei obtinut de Alonso l-a propulsat pe echipierul de la Ferrari pe primul loc al clasamentului general.
Alonso a adunat 76 de puncte dupa sase curse si are cu trei puncte mai mult decat principalii urmaritori Vettel si Webber.
Urmatoarea etapa a sezonului este programata la Montreal (Canada) in intervalul 8-10 iunie.
Columbianul Pastor Maldonado (Williams), invingătorul etapei precedete, francezul Romanin Grosjean (Lotus-Renault), germanul Michael Schumacher (Mercedes) si britanicul Jenson Button (McLern-Mercedes) au abandonat.