Britanicul Lewis Hamilton a fost de departe cel mai rapid pilot în calificările Marelui Premiu al Ungariei de la Hungaroring. Campionul mondial din 2008 a fost singurul pilot care a coborât sub un minut și 21 de secunde pe turul de circuit.
Prima parte a calificărilor a debutat în nota de dominare a finlandezului Kimi Raikkonen (Lotus) și Bruno Senna (Williams), cei doi monopolizând în primele minute vârful ierarhiei.
Hamilton a forțat și a urcat la conducere cu 1:21.794 după ce își corectase cu mai bine de jumătate de secundă propriul timp de referință.
Campionul mondial din 2008 a încheiat în cele din urmă prima parte a calificărilor cu cel mai bun timp în condițiile în care primii 13 au fost despărțiți de mai puțin de o secundă.
Echipierii de la Red Bull-Renault, Mark Webber și Sebastian Vettel, prindeau in extremis un loc pentru a doua parte a calificărilor, doar o eroare a lui Heikki Kovalainen (Caterham) păstrându-l pe Vettel în poziția a 17-a.
Cursa de la Hungaroring va fi în direct pe Onlinesport.ro, duminică, de la ora 15. LIVE
Monoposturile Lotus au dominat partea secundă în primele minute de la aprinderea luminilor verzi, Romain Grosjean și Kimi Raikkonen succedându-se la conducerea ierarhiei intermediare.
Hamilton i-a devansat pe ambii piloți ai lui Eric Bouiller și s-a instalat pe prima poziție cu 1:21.060 cu un timp mai bun cu șase zecimi față de cel stabilit de Raikkonen.
Partea secundă s-a soldat cu mai multe eliminări de marcă, Mark Webber, Michael Schumacher și Nico Rosberg numărându-se printre piloții care nu au prin un loc în Q3
Ultima parte a calificărilor de pe Hungaroring a debutat cu stângul pentru Hamilton. Britanicul a ratat primul său tur cronometrat după o eroare și astfel Raikkonen prelua conducerea cu 1:22.717.
Hamilton a reașezat lucrurile în ordinea firească după 1:21.260 în turul următor, pentru ca la ultimul său tur cronometrat echipierul de la McLaren-Mercedes să coboare la un impresionant 1:20.953.
Francezul Romain Grosjean a adus locul secund pentru Lotus, în timp ce Sebastian Vettel a scos din joben un excelent loc trei dacă ținem cont de rezultatul din Q1. Fernando Alonso, liderul campionatului, va pleca în cursa de duminică din poziția a șasea, urmând a împărți linia a treia la start cu finlandezul Kimi Raikkonen.
Pentru Hamilton este al 22-lea pole position al carierei și al treilea din 2012.
1. Lewis Hamilton (McLaren)
2. Romain Grosjean (Lotus)
3. Sebastian Vettel (RedBull)
4. Jenson Button (McLaren)
5. Kimi Raikkonen (Lotus)
6. Fernando Alonso (Ferrari)
7. Felipe Massa (Ferrari)
8. Pastor Maldonado (Williams)
9. Bruno Senna (Williams)
10. Nico Hulkenberg (Force India).
Marele Premiu al Ungariei se va desfasura duminica, de la ora 15.00, urmand sa fie in direct pe Digisport. (Sursa: onlinesport.ro)