Între Fernando Alonso (Ferrari) şi Sebastian Vettel (Red Bull), doi dubli campioni mondiali, pe care îi despart doar 4 puncte în fruntea Campionatului mondial de Formula 1, Marele Premiu al Coreei de Sud, de duminică, de la Yeongam, va fi prima manşă a unei finale în 5 seturi.
„Începe un mini-campionat, pe ultimele 5 Mari Premii. Iar dacă mi s-ar fi spus la începutul sezonului că voi fi în situaţia de astăzi, aş fi fost încântat”, şi-a etalat partea pozitivă a personalităţii Alonso, după abandonul din primul viraj al Marelui Premiu al Japoniei.
Trei victorii fiecare, 4 puncte diferenţă, totul pare, deci, posibil, numai că germanul este pe o spirală pozitivă (2 succese la rând, la Singapore şi Suzuka), în vreme ce spaniolul tocmai a abandonat de 2 ori în 4 curse: carambolaj la startul de la Spa, acroşaj la plecarea de la Suzuka. Ceea ce compensează, în mod avantajos cele două pane de alternator ale lui Vettel, la Valencia şi Monza, care puteau să dea peste cap campionatul, acum totul fiind relansat. Amatorii de suspans îşi freacă mâinile, iar suporterii lui Alonso încep să creadă că sunt prea multe curse… Idolul lor este în fruntea campionatului, fără întrerupere, de la victoria din Marele Premiu al Europei, de la sfârşitul lunii iunie, de la Valencia, dar avantajul lui s-a topit de la începutul lunii septembrie.
„Este acelaşi monoplas precum cel din urmă cu 6 curse”, şi-a exprimat el regretul duminică, în plină decepţie pricinuită de abandon. „Fals”, a spus patronul Scuderia, Stefano Domenicali, evocând, totuşi, o cameră de vânt îmbătrânită, care va trebui serios refăcută în această iarnă.
Principalul motiv de îngrijorare pentru Alonso: revenirea în formă a Red Bull este constantă de 2 luni, inexorabilă, sub impulsul inginerului-şef Adrian Newey. Cele două monoplasuri RB8 au fost în prima linie pe grilă duminică la Suzuka, în timp ce Ferrari par să stagneze, probabil din cauza sufleriei sale aflată în pragul expirării.
Singurul motiv de speranţă vine de la Felipe Massa, al doilea duminică la volanul maşinii sale F2012, fără a putea urma ritmul unui Vettel imperial, dar înaintea celor două McLaren pilotate de Jenson Button şi Lewis Hamilton, graţie unui start de excepţie şi unei excelente strategii în schimbarea pneurilor. „Sunt sigur că Fernando ar fi putut face un rezultat bun”, a spus brazilianul.
Pe lângă acest mini-campionat între Alonso şi Vettel, singurii învingători ai Marelui Premiu al Coreei de Sud, înfiinţat recent (Alonso în 2010, Vettel în 2011), acest final de sezon va fi, de asemenea, ocazia pentru unele echipe să încheie cu succese, dacă va fi posibil. În special, cele care au arătat deja destule lucruri deosebite, precum Lotus şi Sauber, care adună podiumuri, dar care vor şi o primă treaptă, aşa cum au făcut Red Bull, McLaren, Ferrari, Mercedes şi… Williams. În plus există formaţii care vor să încaseze o sumă cât mai mare de bani, potrivit locului în clasamentul final al constructorilor, cum sunt Force India şi Toro Rosso. (agerpres.ro)