Vineri, 1 aprilie, de la ora 21.00, la clubul Podul Viilor 9 din Baia Mare va avea loc un concert inedit. Organizatorii îl descriu ca fiind un concert acustic în care vor fi cântate cântecele străvechi din Transilvania, moștenite de la dacii liberi.
”Muzica din Maramureș, Țara Moților, Bistrița și de pe colinele Carpaților va răsuna cu instrumente arhaice în doine și cântece de voie bună, de drag și dor”, promit organizatorii concertului.
Cei ce vor urca pe scenă, adevărați maeștri în domeniu, vor folosi instrumente muzicale rar întâlnite în prezent – naiul, lira, tulnicul, tilinca, zongora și fluierul, care vor fi acompaniate de ceteră, țambal, dobă și contrabas.
Artiștii sunt nume cunoscute de către iubitorii muzicii de orice gen. Florin Ștefan (chitarist la Semnal M dar și membru în alte proiecte muzicale) va cânta la nai, liră, tulnic și tilincă. Marinel Petreuș va fi cel care va cânta vocal dar și la ceteră, zongoră, chitară. Alături de ei vor fi membrii Tarafului de Cluj – Aladar Pusztai (țambal), Aladar Renato Pusztai (ceteră), Ioan Baciu (gordonă), prezentarea spectaccolului fiind făcută de Ioan Buda Țețu.
După cum spun cei implicați în organizarea concertului ”Folk arhaic”, vor fi și invitați surpriză.
Florin Ștefan a anunțat însă că revenirea lui în Baia Mare va însemna și o întâlnire cu cei care iubesc chitara, indiferent că e acustică sau electrică. Cunoscutul chitarist le va transmite începătorilor sau avansaților câte ceva din cunoștințele lui în materie de muzică clasică, jazz, folk sau rock. Întâlnirea cu iubitorii chitarei va avea loc în același club, sâmbătă, 2 aprilie.