AcasăActualitateFOCAR LA SPITALUL DIN SIGHET - 8 cadre medicale infectate cu COVID-19....

FOCAR LA SPITALUL DIN SIGHET – 8 cadre medicale infectate cu COVID-19. Personal medical trimis acasă, peste 700 de persoane trimise în izolare în utimele 24 de ore

spot_img

DISTRIBUIȚI

Au trecut deja câteva zile de când două asistente de pe secția de Chirurgie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Autoritățile nu au făcut momentan publice informațiile privind modul în care au fost infectate cadrele medicale. Cert este că ambele asistente locuiesc în Săpânța, localitate maramureșeană în care au fost descoperite recent alte patru cazuri de persoane infectate cu virusul, printre acestea aflându-se și directoarea școlii din localitate. La scurt timp, un alt cadru medical al spitalului din Sighet a fost confirmat pozitiv cu virusul.

CJSU Maramureș oferă informații despre situație

În urma apariției acestor cazuri, conducerea spitalului împreună cu autoritățile județene au decis testarea tuturor celor care lucrează în unitatea medicală.

Astăzi, 18 iunie, CJSU Maramureș a comunicat oficial faptul că, în urma testărilor, alte 5 cadre medicale au fost descoperite ca fiind infectate, confirmând zvonurile cum că există un focar în cadrul spitalului municipal. În comunicatul transmis de către CJSU Maramureș nu s-a prezentat numărul celor care se află în aceste momente în izolare la domiciliu în urma unui posibil contact cu cei infectați. DSP Maramureș desfășoară în continuare o anchetă epidemiologică.

Măsuri de focar la Spitalul din Sighet: angajați trimiși acasă pe bandă rulantă

Deși nici una dintre autoritățile județene competente nu a specificat că ar fi vorba despre un focar la unitatea medicală, măsurile luate spun totul. Mai exact, conducerea unității a decis trimiterea acasă a tuturor angajaților a căror prezență nu este necesară. S-a dispus, de asemenea, dezinfecția întregului spital, iar DSP Maramureș efectuează în aceste momente o amplă anchetă epidemiologică.

În ultimele 24 de ore, în Maramureș, un număr de 731 de persoane (incluzând membrii familiei) au fost plasate în izolare la domiciliu. Întrebat câți dintre aceștia au legătură cu cele 8 cazuri de infectare de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă, a răspuns doar că nu este finalizată ancheta epidemiologică de către DSP Maramureș.

Comunicatul CJSU Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele: Spitalul Municipal Sighetu Marmației a inițiat, după confirmarea a trei cadre medicale infectate cu noul Coronavirus, testarea tuturor angajaților din cadrul unui laborator acreditat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Direcția de Sănătate Publică Maramureș a verificat unitatea medicală și a constatat că spitalul dispune de biocide si echipamente de protecție. De asemenea, unitatea medicală a procedat la efectuarea triajului epidemiologic. După recoltarea probelor și finalizarea analizelor au fost confirmate alte cinci cadre medicale infectate cu COVID-19. Acestea au fost internate într-o secție de boli infecțioase a unei unități medicale. S-a procedat în spital la efectuarea curățeniei și dezinfecției, luarea de măsuri specifice pentru protecția personalului și pacienților în scopul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul Coronavirus. Contacții direcți au fost izolați la domiciliu în conformitate cu procedurile și prevederile legislației în vigoare. Conducerea spitalului a dispus angajaților, a căror prezență nu este necesară în unitatea medicală, rămânerea acasă, prin acordarea de zile libere. Direcția de Sănătate Publică Maramureș desfășoară ancheta epidemiologică„.

Situație COVID-19 în Maramureș

Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș are centralizate informații referitoare la trei locații de carantinare. Se află în izolare la domiciliu 2983 cetățeni, statistică ce include și membri familiei. Sunt în carantină instituționalizată 53 de persoane. Până astăzi, în Maramureș au fost confirmate 125 de cazuri de COVID-19, dintre care 104 au fost deja declarate vindecate, 6 persoane au decedat iar în acest moment sunt active 15 cazuri, toate internate și aflate sub tratament medical.

Adrian Barbur

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA