Un echipaj al Pompierilor Militari Baia Mare se afla la aceasta ora in localitaea Sasar, unde a fost sesizat un incendiu la o gospodarie. Focul a fost localizat si este in curs de stingere. Proprietarul a scapat teafar dupa ce s-a pragubist de la circa 3-4 metri inaltime cu tavanul casei.Focul a izbucnit la gospodaria lui Gheorghe Samoila din satul Sasar, situata langa fosta halta CFR din localitate. „Stateam in pat si ma odihneam. Dintr-o data am simtit miros de fum si am urcat in podul casei. Am vazut ca arde pe langa horn si am incercat sa sting. Numai ca in acel moment hornul s-a prabusit pe tavan si apoi am simtit ca fuge totul de sub picioare si m-am trezit in casa” a povestit cu groaza Gheorghe Samoila.
La fata locului sunt si politisti iar pompierii incearca sa stabileasca de la ce a izbucnit focul. Principala pista este aceea a cosului de fum necuratat sau a cosului de fum izolat necorespunzator fata de materialele combustible.