Pentru jurnaliștii din Maramureș, numele Florinei Meteș este bine cunoscut. De ani buni, ea este polițista care a asigurat legătura dintre Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, mass media și comunitate, omul care se îngrijește ca informațiile să ajungă corect și la timp în spațiul public. Aprecierea noastră este împărtășită și de colegii de la IPJ Maramureș, care au doar cuvinte de laudă la adresa ei. Nu știm alții cum au primit vestea, dar pe noi ne-a întristat faptul că se mută la un alt compartiment din cadrul IPJ Maramureș.
La Compartimentul de Relații Publice, Florina a fost una dintre vocile instituției și, în același timp, persoana care a știut să păstreze echilibrul într-un domeniu unde fiecare cuvânt contează. Tocmai de aceea, noi credem că locul ei este la comunicare și sperăm să o revedem curând acolo!
Florina Meteș este polițista care a onorat rolul de voce a IPJ Maramureș, un reper de profesionalism!
Cei mai mulți dintre colegii care au interacționat cu ea de-a lungul timpului au rămas cu impresia generală a unui profesionist desăvârșit. Experiența de peste zece ani în comunicare și capacitatea de a gestiona situații delicate au făcut ca activitatea sa să fie apreciată atât în interiorul instituției, cât și în relația cu presa.
Comunicarea, spunea adesea Florina colegelor mai tinere, nu înseamnă doar transmiterea unor informații, ci și înțelegerea emoțiilor din spatele lor: „Comunicarea nu este doar despre cuvinte rostite, ci despre emoții trăite.”
Dincolo de comunicate și evenimente, munca ei a presupus o disponibilitate constantă. De multe ori, când programul pentru alții se încheia, pentru ea începea pregătirea comunicărilor pentru ziua următoare sau organizarea unor activități ale instituției.
Pentru ActualMM, colaborarea cu Florina a însemnat întotdeauna profesionalism, promptitudine și deschidere. Într-un domeniu în care informația trebuie transmisă rapid și corect, astfel de parteneriate contează enorm!
Prin claritate, responsabilitate și respect față de public, Florina a contribuit la consolidarea relației de încredere dintre Poliția Maramureș, mass media și comunitate.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș i-au transmis un mesaj de apreciere pentru dedicarea și implicarea cu care a coordonat, ani la rând, activitatea Compartimentului de Relații Publice. Ne alăturăm colegilor ei și îi dorim o primăvară frumoasă, alături de un sincer MULȚUMIM! Iar conducerii IPJ Maramureș îi transmitem public dorința pe care suntem convinși că o împărtășesc majoritatea colegilor din mass media: Florina să revină la comunicare!










