BISTRIŢA Două persoane cercetate pentru infracțiuni de spălare a banilor au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ca urmare unei acțiuni de prindere in flagrant și a unor percheziții.
La data de 26 iunie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune de prindere în flagrant.
Astfel, în municipiul Bistrița, polițiștii au depistat în flagrant delict doi bărbați în vârstă de 27 de ani, respectiv 33 de ani, ambii din județul Bistrița-Năsăud, care s-au prezentat la o unitate bancară în vederea retragerii sumei de 50.000 euro, proveniți ca urmare a comiterii infracțiunii de spălare a banilor.
Din cercetări reiese că suma provine din Germania și aparține unui cetățean german, indus în eroare prin folosirea metodei „premiul”, în sensul că persoanei vătămate, pentru a obţine un câştig de 1.000.000 euro i s-a cerut să vireze în conturi din străinătate suma de 150.000 euro.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare, toate pe raza județului Bistrița-Năsăud. În urma activităților specifice, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 50.000 EURO deținuți în contul bancar al bărbatului bănuit de comiterea faptei. Totodată, a fost identificată în numerar și indisponibilizată suma de 11.995 EURO.
S-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore față de cei doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de spălare a banilor.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Acțiuni Speciale și al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.