Captură de euro falsi în Satu Mare. Polițiștii sătmăreni au prins ieri dupa amiaza în flagrant trei persoane care aveau asupra lor suma de 20.000 de euro falsi. Flagrantul a fost făcut pe Drumul Botizului în Satu Mare, unde trei persoane au fost prinse de polițiștii având asupra lor suma de bani amintita in bancnote de 50 si 100 euro.
Cei trei suspecti, doi sătmăreni şi un barbat din Carei, au fost reţinuţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în timp ce încercau să cumpere ţigări ucrainene cu euro falşificați. Acţiunea a fost desfăşurată sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru luarea măsurilor legale.