Fiul fostului ministru, Ovidiu Silaghi, în prezent deputat ALDE, a provocat un grav accident de circulație. Sever Silaghi, iubita acestuia, Larisa Călin, și doi prieteni au fost la un pas de o tragedie. Cei patru au fost răniți în urma accidentului și doar norocul i-a ajutat să scape cu viață. Și faptul că se aflau într-una din cele mai sigure mașini din lume.
Potrivit unor surse, cei patru se întorceau vineri seara din comuna Viile Satu Mare, acolo unde familia Silaghi construiește o pensiune. Aflat la volanul unui BMW-ul X6, al soției lui Ovidiu Silaghi, tânărul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
Fiul fostului ministru a declarat polițiștilor că s-a panicat atunci când un iepure i-a apărut în fața mașinii.
Conform unor surse din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, Sever Silaghi are umărul dislocat, iar iubita tânărului are un picior în gips. Ceilalți doi pasageri au mai multe politraumatisme.
Mașina de lux condusă de Sever Silaghi s-a făcut praf în urma accidentului.
Fiul fostului ministru a obținut permisul de conducere în această săptămână. (Sursa foto: Ovidiu Domide. Text:VoceaTransilvaniei.ro.)
ACTUALIZARE
„In urma unui articol aparut astazi pe site-ul publicatiei Vocea Transilvaniei – si preluat de catre presa centrala – se impune o clarificare: la volanul masinii NU se afla fiul meu, Sever Silaghi. Totodata, masina in care se afla Sever impreuna cu ceilalti 3 prieteni NU este a sotiei mele, Ariana. Toti cei 4 pasageri sunt in afara pericolului, ei suferind leziuni usoare. Multumesc lui Dumnezeu ca toti cei 4 pasageri sunt bine, unul dintre ei deja fiind acasa! Rog echipa Vocea Transilvaniei sa publice dezmintirea pe pagina lor, la articolul respectiv” a scris fostul ministru Silaghi pe pagina lui de facebook.
ACTUALIZARE 2 – IPJ Satu Mare
La data de 27.11.2015 ora 22.11, pe DJ 193 C, în localitatea Viile Satu Mare, un autoturism marca BMW condus de un tânăr de 18 ani a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției de deplasare. În urma impactului pasagerii A.L. de 17 ani și Sever S., de 18 ani au fost răniți ușor și R.F. , de 16 ani a fost rănit grav. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 18 ani, Istvan K., care conducea autoturismul a încercat să evite contactul cu un animal sălbatic aflat pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.