FIR ÎNTINS. La sfârşitul săptămânii trecute, pe Balta din localitatea Coaş, în organizarea Clubului Sportiv Dinamo din cadrul Inspectoratului de Poliţie Maramureş şi cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor- I.P.A. Regiunea 1 Maramureş, s-a desfăşurat Ediţia a III-a a Cupei ,,Pescuit la Crap-2016″
La competiţie s-au înscris 32 concurenţi pescari poliţişti, precum şi două echipe din cadrul I.S.U. Maramureş, respectiv din cadrul U.M. 1354.
PESCUIT SPORTIV – Pompierii maramureșeni, clasați pe locul I
Concursul s-a desfăşurat pe durata a două zile, iar rezultatele au fost pe măsură.
Campioana la prins peşte a fost echipa formată din Călin Naghy şi Georgel Rus din cadrul I.P.J. Maramureş cu o cantitate de 73, 125 kg.
AVERTISMENT – Atenţie unde mergeţi la pescuit!
Locul II a fost ocupat de către echipa din cadrul I.S.U. Maramureş, formată din Adrian Zah şi Marius Cozma, cu o cantitate de 43, 820 kg.
Pe podium s-au mai urcat şi Remus Mateşan şi Adrian Dragomir din cadrul I.P.J. Maramureş, cu o cantitate de 34, 500 kg.
Organizatorii au mai acordat premii pentru ,,primul peşte capturat,, la Nicolae Ionescu şi Emanuel Mezinger- I.P.J. Maramureş şi ,,pentru cea mai mare captură,, la Adrian Zah şi Marius Cozma- I.S.U. Maramureş, care au prins cel mai mare peşte din timpul concursului-8,315 kg.
Arbitrajul a fost asigurat de către Vasile Pocol şi Ioan Marchiş.
Premiile care au constat în cupe şi diplome, au fost acordate de către Ioan Marchiş-preşedintele C.S. Dinamo Maramureş şi Gigel Mircea Sabou-preşedintele I.P.A. Regiunea 1 Maramureş.