A doua semifinală a Cupei Mondiale a început practic de la scorul de 7-0 pentru australieni, care au marcat primul eseu prin Rob Simmons după doar două minute de joc, iar Bernard Foley a transformat încercarea.
Luați prin surprindere, argentinienii au mai cedat o dată în minutul 10, Adam Ashley-Cooper marcând atunci primul dintre cele trei eseuri reușite în disputa de pe Twickenham.
Al doilea l-a înscris în minutul 32, între timp „Pumele” reușind să se opună doar prin loviturile de pedeapsă transformate de Nicolas Sanchez, cinci la număr în tot meciul, cu cele 15 puncte puse pe tabelă sâmbătă acesta devenind cel mai bun marcator de puncte de la actuala Cupă Mondială, 89.
Cea mai frumoasă încercare a partidei a fost cea de-a treia a lui Adam Ashley-Cooper, în minutul 72, dar meritele îi aparțin în întregime lui Drew Mitchell, care a trecut de toată defensiva sud-americană.
Finalul a fost emoționant pentru argentinieni, antrenorul Daniel Hourcade și Diego Maradona plângând în tribune, în vreme ce Australia se pregătește pentru a patra finală mondială, după ce s-a impus cu 29-15.
Argentina și Africa de Sud vor juca vineri în meciul pentru locul al treilea. În prima semifinală, desfășurată sâmbătă, tot pe Twickenham, Noua Zeelandă a dispus de Africa de Sud cu scorul de 20-18.
În fața a 80.025 spectatori au evoluat echipele:
Argentina: Tuculet – Cordero, Bosch, Hernandez (de la Fuente, 44), Imhoff (Amorosino, 18) – Sanchez, Landajo (Cubelli, 56) – Fernandez Lobbe, Senatore (Isa, 49), Matera – Lavanini, Petti Pagadizaval (Alemanno, 58) – Herrera (Figallo, 61), Creevy (Montoya, 31), Ayerza (Noguera Paz, 61). Antrenor: Daniel Hourcade.
Australia: Folau (Toomua, 65) – Ashley-Cooper, Kuridrani, Giteau (Beale, 47), Mitchell – Foley, Genia (Phipps, 67) – Hooper, Pocock, Fardy (McCalman, 56) – Simmons (Mumm, 67), Douglas – Kepu (Holmes, 53), Moore (Polota-Nau, 60), Slipper (Smith, 53). Antrenor: Michael Cheika.
Arbitru: Wayne Barnes (Anglia).
Cartonaș galben: Lavanini (26).