AcasăEvenimentSportFINAL DE INSTRUIRE - Festivitate de absolvire la şcoala de dans Prodance...

FINAL DE INSTRUIRE – Festivitate de absolvire la şcoala de dans Prodance 2000 Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

În urmă cu trei luni au început la şcoala de dans Prodance 2000 Baia Mare cursurile pentru începători, categoria de vârstă adulţi. Parte dintre cei care au reuşit să parcurgă întregul modul au participat ieri seară la finalul de curs, demonstrându-şi măiestria în toate cele şapte dansuri învăţate. Seara s-a încheiat cu acordarea de diplome de absolvire şi medalii.

La şcoala de dans Prodance 2000 Baia Mare a avut loc ieri seară festivitatea de final de curs pentru parte dintre adulţii care au parcurs, timp de trei luni, lecţiile pentru începători. Perechile temerare au demonstrat că şi-au însuşit regulile de bază ale celor şapte dansuri pe care le-au învăţat împreună cu antrenorii de la clubul băimărean, Lorand Ilyes, Noemi Popa şi Carmen Sînă. Şi dacă în prima parte a serii dansatorii au evoluat pe ring toţi împreună, piatra de încercare a „testului” de absolvire a fost momentul în care fiecare pereche, singură, a trebuit să prezinte câte un dans la alegere.

„La fiecare pereche în parte se văd progrese imense faţă de momentul în care a început acest curs. Au existat multe emoţii în această seară, important este să învăţăm să le transformăm în ceva pozitiv. Poate că mai sunt desincronizări, dar acestea intervin şi în cazul perechilor foarte titrate. Câtă vreme, însă, există progres, atunci totul este aşa cum trebuie să fie”, le-a spus absolvenţilor Lorand Ilyes, preşedintele clubului băimărean.

Nu numai antrenorul s-a declarat impresionat de progresele făcute de dansatori, dar şi absolvenţii au mărturisit că modul în care au ajuns să danseze după doar trei luni de curs i-a luat prin surprindere. „Cele mai dificile au fost primele ore de dans. Îmi amintesc şi acum ce febră musculară am avut…”, mărturiseşte Diana. „Dacă la început ne mişcam precum nişte roboţi, acum am dansat fără niciun fel de emoţie. La primele ore totul ni se părea dificil, cu fiecare nouă lecţie, însă, paşii au devenit tot mai fireşti”, admite Dana. „Ne mai trebuie exerciţiu, asta e clar. Dar dacă vom continua să dansăm, atunci cu siguranţă ne vom apropia tot mai mult de execuţii perfecte”, se arată optimist Adin. „Este foarte impresionant să vezi cum progresezi de la o oră la alta, cum vii la acest curs ştiind nimic şi, după trei luni, chiar încep să-ţi iasă paşii. Oricine poate învăţa să danseze, trebuie doar să ne rupem de rutina cotidiană şi să ne facem timp pentru lucrurile frumoase…”, declară Marius.

Tango, vals vienez, salsa, bachata, dans liber, jive şi roata – acestea au fost stilurile de dans pe care cursanţii şi le-au însuşit până în prezent. Dar dincolo de dans, cursul a oferit şi alt tip de lecţii participanţilor. „Cursul a fost o experienţă excelentă, mi-a deschis o nouă perspectivă asupra muncii în echipă”, spune Ciprian. „Pe mine cursul m-a învăţat că trebuie să fiu mai tolerantă faţă de partener. Că trebuie să am tăria de a înceta să doresc să fiu tot timpul factorul de decizie. Recomand tuturor cuplurilor un curs de dans: consolidează relaţia”, spune Adriana. „Acest curs a fost în primul rând o formă de relaxare. Am transpirat foarte mult, aşa că a fost şi o formă de mişcare pentru sănătate. În plus, ne-am făcut prieteni noi şi este o mare bucurie să fac parte din familia Prodance”, spune Alexandra. „Acest curs m-a învăţat să comunic mai uşor, să fiu mai deschisă, mai sociabilă”, declară Nicoleta. „Cel mai mult la această experienţă apreciez legăturile umane stabilite la Prodance”, spune Mihai.

Motivele pentru care au ales acest curs de dans sunt diferite printre cursanţii Prodance 2000. „Dansul pentru mine este bucurie, este fericire. Este modul de exprimare care mă face să mă simt în largul meu”, oferă o definiţie personală Daniela. „Este important să ştii să dansezi. Şi este şi frumos! Ţine de armonia sufletului, a trupului şi a cuplului…”, mărturiseşte Zsolt. „Dansul m-a captivat mai mult decât mă aşteptam. A devenit un obicei frumos şi am ajuns să aştept cu mare nerăbdare fiecare oră de dans”, spune Traian.

Nici efortul profesorilor de dans nu a trecut neobservat la final de curs: „Am apreciat în mod deosebit răbdarea antrenorilor noştri. Care treceau cu naturaleţe de la cursurile pentru perechile de performanţă, unde aveau de finisat detalii, la noi, perechile de începători, care nu ştiam mai nimic”, declară Dan.

Celelalte perechi care au urmat cursul de dans pentru începători, categoria de vârstă adulţi, vor avea festivitatea de absolvire în 31 iulie. Din septembrie, absolvenţii se vor regăsi la cursurile pentru nivelul intermediar.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA