Polițiștii din Ulmeni au desfășurat în 24 octombrie o acțiune punctuală pe raza de competență, pentru reducerea gradului de victimizare și preîntâmpinarea producerii accidentelor rutiere respectiv a situațiilor cu risc. Acțiunile polițiștilor sunt marcate de necesitatea responsabilizării conducătorilor auto, în contextul în care, pe drumurile publice din județ s-au produs mai multe accidente grave, unele persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite grav.
”Acțiunea, realizată cu sprijinul polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa și a jandarmilor, s-a desfășurat în intervalul orar 22.00 -02.00. Și de această dată acțiunea a vizat, în mod special, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, prin utilizarea mijloacelor specifice de supraveghere a traficului rutier. Un alt obiectiv a fost prevenirea unor situații de risc și păstrarea ordinii și liniștii, context în care au fost legitimate peste 100 de persoane. În cadrul celor cinci filtre rutiere, 82 de conducători auto au fost verificați, o parte dintre aceștia fiind testați cu aparatura din dotare. În cadrul acțiunii au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale. Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte limitele legale de viteză și să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum!”, informează IPJ Maramureș.







