FESTIVAL ŞI MUZEE Reprezentanţii muzeelor din Baia Mare, împreună cu Consiliul Judeţean Maramureş au stabilit ca pe data de 24 septembrie să ofere acces gratuit publicului larg în toate muzeele băimărene.
„Am avut discuții aplicate cu reprezentanții muzeelor băimărene și am convenit ca, sâmbătă, 24 septembrie, în cea de-a doua zi a îndrăgitului festival băimărean, să oferim acces gratuit publicului în Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie și Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”. Mulțumesc reprezentanților muzeelor care s-au dovedit a fi, și de această dată, parteneri corecți ai Consiliului Județean și au dorit să se implice pentru ca, această sărbătoare a băimărenilor, să aibă cât mai multe puncte de atracție. Avem expoziții temporare și permanente în trei din cele patru muzee, iar oferta este extrem de variată și interesantă.
În ceea ce privește programul de vizite, muzeele vor fi deschise în 23 și 25 septembrie, între orele 9.00 – 17.00, 10.00 – 18.00, și 10.00 – 16.30, intrarea fiind pe bază de bilet, în timp ce, în 24 septembrie, programul va fi prelungit în fiecare muzeu până la ora 22.00, iar intrarea va fi gratuită”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
DIVERSITATE – Ziua Europeană a Limbilor la Muzeul Național al Țăranului Român
Ioan Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliulul Judeţean Maramureş, a oferit mai multe detalii despre expoziţiile din muzeele băimărene.
„La Muzeul Județean de Mineralogie, pe lângă expoziția permanentă, vizitatorii pot admira expoziția temporară ”Mina Herja”, cu evenimentul ”4 decenii de activitate în imagini”. La Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară avem două expoziții temporare, ”Punte peste generații” și ”Obiecte autentice de cultură populară versus produse culturale kitsch”. La Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” va fi expoziția temporară de artă fotografică ”European Photo Salon Baia Mare 2016: Ioan Moldovan – When Ukraine Is No Longer Ukraine”, dar și microexpozițiile Lucrarea lunii septembrie 2016 – ”Nicolae Gârbaciu – Lângă parc” și ”Nicolae Grigorescu – Nimfă dormind”, a declarat Ioan Doru Dăncuş.