Acasăsinucidere maramuresFENOMEN ASTRONOMIC - Pe 5 martie, un asteroid se va afla mai...

FENOMEN ASTRONOMIC – Pe 5 martie, un asteroid se va afla mai aproape de Terra decât Luna

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un asteroid cu o lăţime de aproximativ 30 de metri, observat prima dată acum doi ani când s-a apropiat de planeta noastră, se întoarce în apropierea Terrei. Obiectul cosmic se va afla la 17.000 de kilometri de Pământ, adică de aproximativ 21 de ori mai aproape decât se află Luna faţă de Pământ.

Specialiştii NASA avertizează însă că este vorba deocamdată despre măsurători preliminare şi este posibil ca asteroidul să treacă mult mai departe de planeta noastră, putându-se ajunge chiar şi la o distanţă de 14 milioane de kilometri. În ambele scenarii, agenţia spaţială americană spune că obiectul cosmic, denumit 2013 TX 68, nu are de ce să ameninţe siguranţa planetei noastre.

“Variaţiile dintre distanţele pe care le-am aproximat se datorează numărului foarte mare de traiectorii posibile ale asteroidului”, a declarat unul dintre cercetătorii Agenţiei Spaţiale Americane.

Oamenii de ştiinţă au identificat o probabilitate extrem de mică – 1 la 250 de milioane – pentru ca acest asteroid să lovească Terra într-o nouă apropiere de planeta noastră, pe 28 septembrie 2017. Dacă un asteroid de dimensiunea lui 2013 TX68 ar pătrunde în atmosfera Terrei, va exploda în aer şi se va descompune în fragmente, fără a produce efecte dezastruoase pentru cei aflaţi la sol.

Asteroidul a fost descoperit pe data de 6 octombrie 2013, de către cercetătorii implicaţi în proiectul Catalina Sky Survey, finanţat în totalitate de NASA. Dat fiind faptul că a fost observat doar pentru câteva secunde, cercetătorii nu au putut estima cu precizie orbita pe care o desfăşoară obiectul cosmic în jurul soarelui, însă ştiu cu exactitate că în acest an, pe data de 5 martie, asteroidul nu va intra în coliziune cu planeta Pământ.

sursă știre libertatea.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA