Simona Halep a învins-o pe Petra Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, și echipa feminină de tenis a României conduce Cehia, deținătoarea titlului, cu scorul de 2-1, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.
A treia jucătoare a lumii a început în forță partida cu Kvitova, hotărâtă să nu mai repede greșelile din partida pierdută, sâmbătă, în fața Karolinei Pliskova. Ea a făcut break în primul ghem, dar și-a cedat imediat serviciul la 0. La scorul de 2-2, Simona Halep și-a intrat în ritm și s-a desprins pe tabelă, reușind al doilea său break. Din acel moment jucătoarea română nu a mai cedat conducerea, chiar dacă Kvitova a mai reușit să își adjudece un ghem la 0.
În finalul setului a avut loc unul dintre cele mai disputat gheme, dar jucătoarea română a beneficiat de susținerea unui public mult mai călduros decât la primul său meci și a reușit să salveze două mingi de break la scorul de 5-4. Simona Halep a câștigat setul cu 6-4 cu o minge norocoasă care a căzut în terenul adversarei după ce a atins în prealabil fileul.
În primul ghem al setului secund, Petra Kvitova a condus cu 40-0, dar numărul trei mondial a revenit spectaculos, a egalat și chiar a reușit break-ul. Mult mai încrezătoare, Halep a câștigat al doilea ghem la 0 și a dus scorul la 2-0. Din acel moment însă, Kvitova a schimbat tactica, alternând jocul de pe fundul terenului cu cel de la fileu și, deși a părut mai obosită, a întors scorul, iar după un break reușit la 15 a preluat conducerea pe tabelă cu 3-2, pentru ca ulterior să se desprindă la 5-3. La acest scor Halep a încercat să revină și chiar a avut două mingi de break, dar mingile lungi și serviciul au ajutat-o pe Kvitova să câștige setul al doilea cu 6-3.
Simona Halep a părut scoasă din ritm în debutul setului decisiv, a câștigat greu primul ghem la 40, pentru ca pe al treilea, pe propriul serviciu, să-l cedeze adversarei la 30. La 2-1 pentru Kvitova, Halep a făcut break și apoi a preluat conducerea cu 3-2, în aplauzele unei săli arhipline. Apoi, în unul dintre cele mai importante momente ale meciului, la 4-3, jucătoarea numărul 3 WTA a reușit încă un break și s-a distanțat la 5-3.
În ultimul ghem al meciului, Simona Halep a beneficiat de două mingi de set, dar nu a avut nevoie decât de una. Ea s-a impus în setul decisiv cu 6-3 și a adus România în avantaj pentru prima oară în întâlnirea cu Cehia.
Anterior, Simona Halep (24 de ani) și Petra Kvitova (25 de ani) se mai întâlniseră de două ori, de fiecare dată impunându-se jucătoarea română. Precedentele două meciuri au avut loc în 2013, în finala turneului de la New Haven, scor 6-2, 6-2, și în semifinale la Madrid, scor 6-7 (7), 6-3, 6-2.
În ultimul meci de simplu al întâlnirii România – Cehia se înfruntă Monica Niculescu (nr. 37 WTA) și Karolina Pliskova (n.r. 13 WTA). Meciul de dublu ar urma să opună perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru și Denisa Allertova/Barbora Strycova.
Cehia, deținătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.