
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului VRÂNCEANU NECULAI, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 20/21 martie 2015, în timp ce se aflau în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, inculpatul Vrânceanu Neculai a aplicat soţiei sale, victima V.C., multiple lovituri cu pumnii şi cu un par din lemn, cauzându-i leziuni grave care au condus la decesul acesteia. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.