Cu mai puțin de două luni înainte de referendumul care va decide soarta Marii Britanii în UE, tabloidul Daily Mail publică fotografii ale mai multor persoane care „locuiesc” de câteva săptămâni în Green Park, în centrul Londrei.
Potrivit publicației, rezidenții zonei spun că tabăra a fost stabilită în urmă cu câteva săptămâni, iar cei care dorm acolo, cerșesc în timpul zile pe o stradă din apropiere, unde o locuință costă milioane de lire sterline.
Cei șase bărbați și femei spun că nu pot lucra în Marea Britanie pentru că nu au acte, dar refuză să plece în România, pentru că nu au perspective nici acolo.
Fotografiile îi înfățișează pe oamenii fără adăpost care dimineața se spală în fântânile arteziene din apropiere, apoi stau la o țigară și o cafea pe una dintre băncile din Green Park. În același timp, scrie Daily Mail, la doar câțiva metri distanță, bărbații și femeile din Londra se îndreaptă spre locurile de muncă.
Mario Nadar, de 47 de ani, spune că a plecat din București, împreună cu soția sa Carmen și cu patru prieteni, în urmă cu o lună.
De când au sosit spun că dorm în Green Park, pe străzile din apropiere sau în stațiile de metrou din Londra.
„Nu avem mâncare, bani sau loc de muncă. Este greu și frig”, s-a plâns acesta. Oamenii fără adăpost spun că nu aveau bani nici în România, dar că nu pot munci nici în Marea Britanie, deoarece nu au documente, pentru că nu au nicio adresă, așa că dorm pe stradă.
Mario a mai adăugat că este hotărât să rămână în Marea Britanie.
Duminică, 1 Mai, mai multe persoane îmbrăcate în haine groase dormeau în același parc, la doar câțiva metri de Hotelul Ritz, de cinci stele, mai scrie Daily Mail.
Aceeași publicație reamintește faptul că anul trecut, în iunie, 12 persoane au campat chiar deasupra memorialului atentatelor de la metroul londonez, foloseau placa comemorativă drept masă și își făceau nevoile în apropiere.
Sursa: ziarulromanesc.net