FANTOMA DE LA PECO O poveste mai puţin obişnuită petrecută în Maramureș. S-a întâmplat într-o benzinărie din Buşag.
Un bărbat și-a pozat mașina proaspăt spălată și a postat-o pe facebook. La două zile, o prietenă i-a atras atenţia asupra fotografiei. La analizarea amănunţită a pozei, omul nu a avut nicio explicație, pentru că în acel moment era singur în benzinărie, scrie vasiledale.ro.
Marius Dumitrean a povestit cum s-au petrecut lucrurile în seara respectivă.
“Vineri, 13 aprilie, am făcut o poză la mașina personală în benzinăria din Busag. Fusesem în Baia Mare, am trecut și pe la spălătorie și în drum spre casă m-am oprit în peco-ul din Busag pentru a-mi cumpăra un energizant și țigări.
Am plătit și, la ieșire, mașina fiind proaspăt spălată, i-am făcut o poză pentru facebook. Am urcat-o ca fotografie de coperta, iar astăzi o prietenă m-a întrebat de ce am pus omul ăla să stea lângă mașina mea.
I-am spus că nu am pus pe nimeni pentru că eram singur în benzinărie. Era cam 00.30. Cum nu ai pus că doar se vede în geamul din partea șoferului. Când m-am uitat mai atent la fotografie am început să tremur. Eram singur acolo. Doar mașina mea. Cu mine în mașină nu mai era nimeni. Nu îmi pot explica, dar acolo e un chip. Pare al unui bărbat! A cui? Dacă eu eram singur”, a povestit maramureșeanul Marius Dumitrean.
În România există aproape 20 de locuri “bântuite” şi unde nu ar trebui să înnoptăm. Primul dintre ele, şi cel mai cunoscut, se află în Cicârlău. Aici se presupune că ar exista fantoma unei tinere fete, care şi în ziua de astăzi mai poate fi văzută ocazional.
Povestea pleacă din 1930, când o fată a fost acuzată de vrăjitorie şi apoi omorâtă pentru că era prea frumoasă.
Zona este cunoscută de şoferi şi ca una în care se întâmplă foarte multe accidente.
Bătrânii din Cicârlău susţin că s-au întâlnit adesea cu spiritul Pălăguţei. Tânăra ar proveni dintr-o familie săracă, însă frumusețea sa i-a scos din minți pe bărbații din Cicârlău.
Cum toți bărbații se uitau după Pălăguţa, femeile din sat au răpit-o într-o seară şi au dus-o în câmp, într-un lan de porumb, unde ar fi fost omorâtă în bătaie. De atunci sufletul fetei s-ar întoarce pentru a se răzbuna.
Sursa info şi foto Vasile Dale