„Marea împlinire”, „În bună dimineaţa”, „Dealuri băimărene”, „Topirea zăpezii”, dar şi alte opere de artă, revin pe simeze. Cele 24 de „Lucrări ale lunii”, expuse la Muzeul Judeţean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare, între anii 2011-2012, pot fi revăzute acum la Galeriile de Artă din Baia Mare.
Expoziţia „LUCRAREA LUNII 2011 – 2012”, organizată de Muzeul Judeţean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare, în parteneriat cu muzeul băimărean de artă şi Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş prezintă lucrările expuse în cei doi ani în cadrul programului muzeal „Lucrarea lunii”. Cele 24 de lucrări pot fi revăzute şi admirate, acum, la Galeria de Artă a Filialei UAP Baia Mare, din bulevardul Bucureşti, nr. 6.