Fostul director executiv al firmei Berg Sistem Gaz, Valer Faur, cercetat în cazul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei, rămâne în arest preventiv. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, joi, recursul acestuia. Tribunalul Bucureşti a decis ca Valer Faur să fie cercetat în stare de arest în dosarul privind exploziile de la Sighetu Marmaţiei, în care este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală, distrugere, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu, după ce ar fi întocmit în fals documente privind starea reţelei de gaze.
Instanţa a respins ca nefondat recursul lui Valer Faur la decizia din 8 martie a Judecătoriei Sectorului 5, în urma căreia a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Valer Faur a declarat la Tribunalul Bucureşti, că în 2005, când au început lucrările la reţeaua de gaze, a pus mai multe condiţii şi că ulterior şi-a dat demisia pentru că cei din conducerea societăţii nu au acceptat suplimentarea personalului.
„În 2005, când am început lucrările, am avut condiţii puse şi am acceptat a şaptea sau a opta oară postul de director. În cartea de muncă sunt încadrat ca fiind director, dar în realitate eu sunt un simplu şef de punct de lucru. Printre condiţiile pe care le-am pus eu patronatului a fost angajarea de personal. Firma a început să lucreze cu alte patru societăţi, iar în 2006 firma şi Răsvan Enache au decis să lucrăm numai noi, firma de gaz. Am avut doi băieţi sudori şi un inginer. Eu nu am fost de acord cu propunerea, iar din 1 noiembrie m-au pus în concediu„, a spus Valer Faur, citat de Mediafax, precizând că într-un final şi-a dat demisia de la firmă. Avocatul lui Valer Faur a declarat în faţa instanţei că acesta nu poate fi găsit responsabil pentru explozia de la Sighetu Marmaţiei deoarece nu mai lucrează la firma Berg Sistem Gaz din 2007, iar în cei cinci ani scurşi de atunci societatea trebuia să facă verificări la reţeaua de gaze. Totodată, avocatul a arătat că o parte din vină o au şi specialiştii care nu au oprit gazul după prima explozie. Fostul director executiv al firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei, Valer Faur, este cercetat pentru de ucidere din culpă (o persoană) şi vătămare corporală din culpă (14 persoane), distrugere din culpă cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în cazul exploziilor care au avut loc în 19 februarie, în Sighetu Marmaţiei.
Arestat si Gheorghe Rasvan Enache
Gheorghe Răsvan Enache a fost reţinut marţi de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îl acuză de ucidere din culpă (o persoană) şi vătămare corporală din culpă (14 persoane), distrugere din culpă cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în cazul exploziilor care au avut loc în 19 februarie, în Sighetu Marmaţiei. Procurorii au cerut instanţei Judecătoriei Sectorului 5 arestarea preventivă a lui Gheorghe Răsvan Enache, propunerea fiind admisă în noaptea de miercuri spre joi. Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti, informează Mediafax. Infracţiunile de care este acuzat Enache vizează perioada în care a îndeplinit funcţii de conducere în această firmă, respectiv 2003 – februarie 2008. Din probele administrate în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2005 – februarie 2008, Enache, în calitate de administrator al SC Berg Sistem Gaz SA, „s-a implicat în mod direct în activitatea de falsificare a unor documente vizând recepţia unor lucrări la reţeaua de distribuţie a gazului în oraşul Sighetu Marmaţiei, implicare care a constat atât în instigarea la întocmirea unor acte în fals cât şi la întocmirea şi semnarea în fals a unor procese-verbale de recepţie la sfârşitul anului 2005, 2006 şi în 2007″. Potrivit procurorilor, Gheorghe Răsvan Enache a semnat, în calitate de preşedinte al Comisiei de recepţie, Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 6 iunie 2007, prin care se atesta în mod nereal că lucrările executate la „înfiinţarea distribuţiei gaze naturale în municipiul Sighetu-Marmaţiei” corespund proiectului de execuţie, caietelor de sarcini şi legislaţiei în vigoare. Procurorii au început urmărirea penală şi în cazul firmei Berg Sistem Gaz. De asemenea, în acest dosar este cercetat şi directorul executiv al firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei, Valer Faur, acesta fiind arestat preventiv în 8 martie. Recursul acestuia la decizia de arestare va fi judecat în 15 martie, la Tribunalul Bucureşti.