O femeie parcă se transformă atunci când este îmbrăcată cu haine strâmte şi tocuri. Acestea parcă prind brusc încredere şi se simt mult mai sexy decât s-ar simţi în haine sport de exemplu. Psihologii spun că tocmai „puterea” de seducţie care vine cu aceste haine le face pe femei să se simtă sexy. Aceştia ne atrag însă atenţia să fim atenţi la mesajele pe care le transmitem prin intermediul hainelor.
Hainele strâmte, decolteul generos şi tocurile sunt de cele mai multe ori asociate cu senzualitatea. Aceste haine parcă transformă cu totul şi atitudinea femeilor, care prind brusc încredere în propriile forţe şi în puterea de seducţie. Psihologii susţin că cei care ne fac să ne simţim „sexy” sunt tocmai bărbaţii, care se simt atraşi de genul acela de imagine.
„Bărbatul vede şi vrea, iar femeia ştie acest lucru. Formele corpului unei femei sunt cele care atrag privirile bărbaţilor. Femeia ştie şi să se îmbrace cu haine mulate pe corp. Ştim că „sexy” descrie ceva erotic, iar formele corpului invită la momente erotice. O femeie încrezătoare în formele corpului ei, fără complexe, va pune mereu în valoare aceste forme prin îmbrăcămintea pe care o poartă, atrăgând privirile bărbaţilor, dorindu-şi să fie percepută ca „femeie sexy”.
”Picioarele subţiri vor atrage mereu atenţia bărbaţilor şi cum poate scoate în evidenţă aceste aspecte decât folosind încălţămintea cu toc înalt, care ştim că dau o formă alungită picioarelor şi subţiază glezna”, explică psihologul Daniela Macarie-Dragne.
Hainele le transmit celorlalţi mesaje despre personalitatea noastră Vestimentaţia constituie o prelungire a personalităţii persoanei. Aşa se face că hainele nu doar că ne fac pe noi să ne simţim într-un anumit fel, ci le transmit şi celorlalţi informaţii despre caracterul nostru.
„O vestimentaţie care pune în valoare calităţile fizice poate evidenţia pozitiv imaginea unei persoane. În egală măsură, o vestimentaţie poate să evidenţieze complexele acelei persoane, o stare emoţională, atitudinea acesteia în acele momente. Femeile ştiu cel mai bine să „comunice” prin vestimentaţie. Ele ştiu că fizionomia lor, temperamentul lor, se completează cu îmbrăcămintea şi accesoriile folosite”, mai spune psihologul. Acesta atrage atenţia asupra modului în care hainele transmit anumite mesaje despre noi. Hainele trebuie să transmită mesajele corecte, motiv pentru care trebuie să fim atenţi cum ne alegem piesele vestimentare.
„Este foarte important de luat în considerare ceea ce doreşte o persoană să transmită prin vestimentaţia aleasă. Nu haina îl face pe om, însă omul alege haine care i se potriveşte cu ceea ce doreşte să comunice celorlalţi”, conchide psihologul Daniela Macarie-Dragne.
Adevarul.ro