EXPERTIZĂ Bebeluşii au capacitatea de a asimila două limbi în acelaşi timp. Specialiștii în educația copilului sunt de părere că învățarea unei limbi străine poate începe cât mai devreme şi recomandă ca acest proces să se desfăşoare concomitent cu învățarea limbii materne.
Susţin asta deoarece creierul bebelușului are capacitatea de a asimila mai multe limbi în același timp, fără a le amesteca. În opinia expertului în educație Ștefania Filip, unul dintre specialiștii care au introdus, în România, revoluționara metodă de învățare a limbii engleze de către bebeluși, asimilarea lingvistică timpurie modelează și alte forme de dezvoltare cognitivă la copii.
„După şapte ani în care am observat foarte atent procesul de învățare, prin metoda didactică a profesorului britanic Helen Doron, am ajuns la o concluzie remarcabilă: bebelușii au o capacitate extraordinară de a învăța, în același timp, mai multe limbi, fără a exista riscul ca aceștia să le confunde. Din studii empirice, am constatat că micuții pot vorbi limba engleză, atunci când li se cere la cursuri și pot conversa liber cu alți copii în această limbă, însă atunci când vin părinții să-i ia acasă, își “comută” creierul înapoi pe limba română și nu fac confuzii între cele două sisteme lingvistice”, afirmă Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Internațional Helen Doron English, în România.
ÎNGRIJORĂTOR – Un sfert dintre copiii cu vârste sub 10 ani urmăresc site-uri porno
Totodată, expertul crede că, spre deosebire de adulți, instinctul de asimilare a unei limbi este mult mai accentuat la bebeluși, iar acest lucru denotă că o limbă străină trebuie învățată de mic, atunci când nu s-a sedimentat încă o matrice de gândire.
RAPORT ÎN FRANȚA – Peste 2000 de minori radicalizați până în septembrie
„La adulți s-a format deja un tipar de gândire, iar metodele clasice de învățare intră în conflict cu matricea lor deja asimilată. Unui adult îi va fi mult mai greu să înțeleagă, spre exemplu, motivele pentru care, în limba engleză, articolul hotărât se pune în față substantivului și este un cuvânt de sine stătător, iar în limba română articolul hotărât se pune la sfârșitul cuvântului și face parte din cuvânt. În mintea lui există deja sedimentat o matrice de înțelegere a limbii române și este mult mai greu să mai construiești o altă matrice destul de diferită. La bebeluși e mult mai simplu procesul de asimilare. Bebelușul nu te va întreba niciodată de ce există reguli diferite între cele două limbi, ci își va construi natural două sisteme de înțelegere și nu le va confunda”.
Continuarea, AICI.