AcasăActualitateSocialEXODUL DE CREIERE - Sute de români sunt studenți la University College...

EXODUL DE CREIERE – Sute de români sunt studenți la University College London

spot_img

DISTRIBUIȚI

EXODUL DE CREIERE Un fenomen tipic pentru România ultimilor ani este „exodul de creiere”. Profesioniști din toate domeniile își caută împlinirea profesională și umană dincolo de granițele țării.

EXODUL DE CREIERE Viitorii profesioniști fac la fel, imediat ce au ieșit de pe băncile liceului: cei mai buni elevi români devin studenți ai Universităților din străinătate.

Această realitate are și o parte optimistă: cei care pleacă la studii departe de casă își doresc să se întoarcă în România, pentru a-i oferi țării natale șansa unui viitor pe măsura potențialului său.

În prezent, peste 45.000 de tineri români studiază în străinătate. În fiecare an, numărul celor care evită sistemul de învățământ de acasă crește cu aproximativ 20 de procente.

Digi24 a ajuns la prestigioasa University College London, unde sunt înscriși câteva sute de români. Au plecat din țară cu gândul să obțină o diplomă care să aibă greutate oriunde in lume. Plătesc taxe de aproximativ 18.000 de lire sterline pe an, dar știu că aici au parte de beneficii și oportunități care, în România, ar fi fost de domeniul fantasticului.

Imediat după liceu am ales să trăiesc o experiență europeană. Mi-am dorit să cunosc și un alt sistem. Pe tot parcursul liceului am fost în Consiliul Național al Elevilor și am văzut sistemul și ca elev, și din punctul de vedere al factorului decizional, și m-am gândit că este momentul propice în care să cunosc și un alt sistem și să văd cum funcționează lucrurile într-o altă țară. În momentul în care noi am fost acceptați la UCL, acum un an și o lună, UCL era pe locul 5 în lume și probabil că acesta a fost factorul determinant în alegerea acestei universități”, afirmă Ana Voicilă, studentă.

„Pur și simplu am simțit că aici vreau să vin. Încă din liceu am tot luat parte la tot felul de proiecte micuțe și am călătorit prin diferite părți ale lumii și, cumva, venind la Londra, am simțit că ceva mă atrage aici. Și am zis aici trebuie să vin”, spune Miruna Oprea, studentă.

Am venit aici imediat după liceu, cu facultatea, asta acum vreo 6 ani. Știam de prin liceu c-o să studiez afară, mereu am vrut să plec, să experimentez ceva nou. Am făcut inginerie mecanică și acum fac inginerie biomedicală. Majoritatea activității UCL-ului se învârte în jurul medicinei, că au și spitalul, au și cea mai bună școală de medicină din Anglia”, spune Tudor Beșleagă, doctorand.

În momentul actual, în România merită să rămâi dacă vrei să faci Medicină, Drept, eventual ceva pe domeniul ingineriei. Dar, în ziua de azi, să faci ASE-ul în România nu mai e ce-a fost acum câțiva ani. Și, având în vedere că doream să fac studii economice și de business, am ales să vin aici”, spune Bogdan Dumitru, student .

Integrarea într-o cultură nouă a venit la pachet cu probleme, surprize și revelații.

În prima zi când am ajuns aici, mi-amintesc și acum, am mers la mine în cameră, am încuiat ușa și m-am gândit: „Of, de ce-am venit aici? Mă simt așa de singur, nu e nimeni cu mine…” Nu m-am simțit chiar bine. Pentru mine, chiar nu mă așteptam să fie atât de greu, primele ore, dar, după ce am început să vorbesc cu oamenii aici, m-am simțit acasă”, spune Matei Bjola, student.

Cred că m-am confruntat și eu cu aceeași barieră cu care s-a confruntat Matei în prima zi, singurătatea, dar cred că o altă problemă pe care am avut-o în primele săptămâni a fost bariera culturală și legată de limba care se vorbește aici, pentru că nu eram obișnuită să vorbesc engleză 24/7 acasă”, spune Mara Albu, studentă.

Am venit singur, mi-a plăcut din prima! Pentru că era nou, dar era nou mult mai avansat față de noi. Probabil nu mă descurcam în anumite situații, dar mereu era o surpriză plăcută: ia uite, e curat aici! Sau oamenii chiar zâmbesc sau te-ajută”, mărturisește Tudor Beșleagă, doctorand .

„Când mergi la magazin aici, te întreabă ce faci, ce fel de zi ai avut, de unde ești… În România nu știu dacă se întâmplă așa ceva foarte des”, spune Mara Albu, studentă.

Pentru mine a fost un mic șoc cultural, când am ajuns, sinceră să fiu. Asta pentru că cuvântul-cheie care definește UCL este multiculturalitate. Așa că, în momentul în care am ajuns, am fost pusă pur și simplu în mijlocul a 1.000, 2.000 de oameni din diverse culturi, din diverse naționalități, așadar nu știam cum să mă împac cu fiecare dintre ei”, spune Ana Voicilă, studentă.

Ca să zic așa, prima revelație e că sunt aici mai mulți români decât te-ai aștepta. Și acum, lăsând gluma la o parte, faptul că aici se merge pe o cultură de încredere, adică și la școală, de exemplu, în România sunt foarte multe ore de contact. Aici ai 10 pe săptămână, dacă stai și te gândești, întebi oare eu chiar merg la școală? Dar, în același timp, se așteaptă de la tine să lucrezi singur în bibliotecă sau acasă șamd. Cât să echivaleze cu timpul pe care, în mod normal, l-ai petrece la școală non-stop”, spune Bogdan Dumitriu, student.

Oricât de bine te-ai integra într-o altă cultură, sunt anumite lucruri care te fac să te simți diferit de cei care au avantajul de a se fi născut acolo. Până la urmă, se simt sau nu outsideri românii din Londra?

Părerea mea este că tot timpul vom fi priviți ca niște outsideri. Chiar dacă vorbim perfect limba… Și, într-un fel, nici măcar nu mă deranjează. Pentru că eu sunt româncă, toată viața o să fiu româncă, chiar dacă o să-mi iau naționalitate britanică, să spunem, la un moment dat. În același timp, aici se pune foarte mare accent pe diversitate, deci lumea încearcă să nu ne facă să ne simțim ca niște outsideri, ceea ce este foarte bine”, povestește Mara Albu, studentă.

„Când am venit aici, da, pentru că ești internațional, char dacă ești european, ți-e puțin mai greu să închiriezi un apartament – am trecut prin asta, să-ți deschizi un cont în bancă, îți trebuie mai multe documente. Dar, în același timp, eu, ca persoană, nu am fost făcut să mă simt diferit față de ceilalți. Dar da, cred că diferența este, pur și simplu, în noi, în cultura pe care o avem și cum ne comportăm, nu știu dacă noi ne-am dori să ne integrăm 100% în cultura lor, ca să zic așa”, mărturisește Bogdan Dumitriu, student .

„Pot spune despre studenți că suntem văzuți foarte bine. Trecem printre elevii de top din facultăți și asta, după aceea, se vede și când urmăm, pe mai departe, calea noastră profesională. Majoritatea studenților ocupă posturi foarte bine văzute în companii, în tot felul de instituții. Cred că suntem pe calea cea bună”, povestește Miruna Oprea, studentă.

„Eu stau în al doilea an într-un cămin al Universității și cred că outsiderii aici sunt englezii, de fapt. Dacă am voie să spun. Noi suntem într-un mediu în care vreo 20% sunt englezi și restul e internațional. În Universitate nu mă simt deloc outsider, deci aici pentru mine nu mai contează deloc de unde vine o persoană. Contează dacă e simpatic sau dacă îi place să vorbească cu tine… De unde vine e pe ultimul plan, mi se pare mie”, afirmă Matei Bjola, student.

Să pleci la mii de kilometri de casă, când ești, încă, un adolescent, te poate pune în situații dificile. Totuși, pentru studenții români, certitudinea că nu sunt singuri, chiar dacă familiile le-au rămas în urmă, a venit repede: comunitatea care s-a format în universitate și chiar în afara ei funcționează ireproșabil.

continuarea AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA