AcasăOPINIIExistă lovitură de stat dată cu votul şi mineriadă făcută în Parlament?

Există lovitură de stat dată cu votul şi mineriadă făcută în Parlament?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mark Gitenstein, cel mai impopular ambasador american trecut vreodată prin România, l-a întrecut pe Traian Băsescu. A ieşit fuga-fuga cu un punct de vedere înainte ca procedurile şi şedinţele din cele două Camere să se încheie şi ca preşedintele României să exprime un punct de vedere. A fost mai iute şi decât ministrul nostru de Externe. Probabil s-a încordat profetic şi s-a inspirat din conceptul lansat luni seara de un pârlit de consilier prezidenţial (Lăzăroiu – lovitură de stat) sau din gândirea agitată a Monicăi Macovei şi ne-a avertizat ca un adevărat comisar:
”Sunt profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice din România. Manipularea sau ameninţările la adresa instiţutiilor D-voastra, în special a instanţelor judecătoreşti, nu vor reprezenta un motiv de îngrijorare doar pentru guvernul american, ci şi pentru modul în care România este percepută pe pieţele financiare”, a spus Excelentul apărător şi susţinător al preşedintelui României, prestând pentru SUA (God Bless America!) la Bucureşti ca un adevărat purtător de cuvânt al PDL-ului şi al lui Traian Băsescu. Declaraţia a fost făcută unui site de serviciu al Cotrocenilor şi postată la 15.53, când nici serviciile secrete americane şi nici cele româneşti nu ştiau ce urmează să se întâmple.
Sigur, ambasadorul american a mai făcut multe asemenea declaraţii în favoarea regimului Băsescu. Unele grosolane, altele implicite şi cele mai multe folositoare în momente dificile. Avocatul Gitenstein se dovedeşte a fi un abil lobbyist nu doar în cauze economice, ci şi în dispute politice complicate, fiind în acelaşi timp şi o scamă vizibilă pe interesele şi deciziile actualei puteri de la Bucureşti. Alţi ambasadori celebri ai SUA la Bucureşti, începând cu David Funderburk şi terminând cu Michael Guest, au fost mai apropiaţi de poporul român şi de opoziţie decât de putere şi s-au purtat ca nişte veritabili apărători ai democraţiei şi libertăţilor de exprimare.
Spre deospebire de aceştia, Gitenstein e şi purtător de cuvânt şi proptea americană pentru Traian Băsescu şi mare ostil al USL (fosta opoziţie care se bucură acum de o enormă susţinere în rândul populaţiei). De ce acord un spaţiu atât de mare ”umărului” pus de Gitenstein la clătinările lui Traian Băsescu? Pentru că are şi el o mare parte din vină! A tăcut cu aer complice la toate abuzurile, excesele şi derapajele constituţionale ale preşedintelui şi ale partidului său. A zis ceva ambasadorul american atunci când Roberta Anastase a măsluit un vot important în Camera Deputaţilor? A dat el un comunicat de presă sau a sunat la o televiziune ca să-şi exprime protestul atunci când desemnările judecătorilor la Curtea Constituţională se făceau ca la sovietici? A zis onorabilul Gitenstin o jumătate de silabă despre politizarea grosolană a tuturor instituţiilor din România?
De la Bucureşti la Carei s-a instalat (cu taxe!) totată floarea PDL-istă, iar dânsul nu auzea, nu vedea şi nu înţelegea. Nici ce se petrecea la TVR, nici la DNA, nici la CNA, nici la licitaţiile publice, nici în celelalte instituţii ale statului! Dacă M. Gitenstin ar fi judecat şi jucat corect şi ar fi informat Departamentul de Stat cu toate aiurelile şi derapajele progresive ale regimului Băsescu, probabil că nu s-ar fi ajuns aici. Adică nici la ura populaţiei, nici la stafidirea PDL, nici la umilirea şi hărţuirea fostei opoziţii. Şi ţara noastră n-ar fi avut un preşedinte mai dispreţuit decât un răufăcător şi luat în băşcălie prin cancelariile europene.
În vreme ce în Senat se ţineau discursuri, am fost sunat de un prieten care m-a întrebat ce părere am şi cum văd eu lucrurile. Asta s-a întâmplat pe la ora 17.00, când nimic nu era clar.
– Tu trebuie să ai o părere pentru că te duci pe la televiziuni şi îţi dai cu părerea!
– Nu merg nicăieri. Iar părerea mea este proastă. Nu-mi place ce se întâmplă!
– Du-te şi spune asta!
– N-o spun pentru că nu este corect să o zic. Şi nici n-are rost. E ca şi cum m-aş duce la unul care a fost călcat în picioare vreme de câţiva ani şi, când a scăpat şi a ajuns deasupra, eu mă duc şi îi cer să fie drăguţ şi civilizat şi să respecte codul bunelor maniere. Nu pot şi gata!
La ce s-au aşteptat Traian Băsescu şi PDL-ul după ce au chinuit Opoziţia, după ce au minimalizat-o, au batjocorit-o şi au călcat pe Constituţie ca pe o cărţulie cu texte de petrecere? Visau la acurateţea procedurilor, la colegialitate şi respect? Sau puţina minte care le-a mai rămas trebuia să-i trimită la o viitoare furtună? Nu zic toate popoarele că acela care seamănă vânt culege furtună? Sau ei erau aşa de beţi de putere că nici de asta nu şi-au mai putut aduce aminte?
Să sperăm că lucrurile vor reintra în matcă şi dezinformările pornite de la Bucureşti nu vor crea pagube uriaşe, aşa cum pot produce enormităţile telegrafiate de băsiştii îngroziţi. La urma urmelor, nu există lovitură de stat dată cu votul şi mineriadă făcută de parlamentari cu o banală cartelă de vot valabilă numai în Parlamentul României!
Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA