EXERCIŢIU. Un automotor multifuncțional aparținând Regionalei C.F.R. Cluj Napoca, Secţia L8 CFR Bistriţa, care circula pe itinerariul Sărățel – Deda şi care avea la bord 10 lucrători, înaintea sosirii în halta C.F.R. Monor Gledin, din cauza unei rupturi de linie în interiorul tunelului nr. 1 Șieuț – Monor, a deraiat şi a lovit pereţii laterali ai acestuia, la aproximativ 50 m faţă de ieşirea din tunel, pe direcţia N – NV, ceea ce a dus la prăbuşirea parțială a pereților laterali ai tunelului, la avarierea garniturii şi blocarea parţială a căii de rulare şi a ieşirii tunelului.
Ţinând cont de numărul mare de victime şi de faptul că zona este greu accesibilă, a fost activat de urgenţă Planul Roşu de Intervenţie pentru judeţul Bistriţa – Năsăud, fiind mobilizate resursele necesare pentru gestionarea situaţiei de urgenţă date. Numărul victimelor a ajuns la 12, la cele 10 iniţiale s-au adăugat un membru al echipajelor de intervenţie de la SVSU Şieuţ şi un trecător care a intrat neautorizat în tunelul inundat cu fum.
Odată evacuate din tunelul feroviar, victimele au fost transportate cu un elicopter, o autoşenilată şi o drezină spre PMA (Punctul Medical Avansat), amplasat la 400 de m faţă de tunelul feroviar, unde a avut loc trierea victimelor şi direcţionarea lor spre unităţi spitaliceşti.
Intervenţia a avut o coordonare unitară din partea Comandantului Operaţiunilor de Salvare şi a fost realizată de forţe şi mijloace din cadrul I.S.U.J. Bistrița – Năsăud, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud, Birourilor Judeţene Poliţie Transporturi Bistrița – Năsăud şi Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistrița – Năsăud, U.P.U. – S.M.U.R.D, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistrița – Năsăud, Serviciului Salvamont Bistrița – Năsăud, Regionalei C.F.R. Cluj – Secția L8 Bistrița, C.L.S.U. Șieuț, C.L.S.U. Monor, I.S.U. ”Horea” al județului Mureș şi Inspectoratului General al Aviaţiei – elicopter I.G.Av. Tg. Mureş.
În judeţul Bistriţa – Năsăud sunt 14 tuneluri feroviare funcţionale, iar riscul producerii unei situaţii de urgenţă cu victime multiple există în orice moment, din acest considerent exerciţiile / simulările cu forţe şi mijloace în teren sunt cele mai bune metode prin care structurile operative se pot pregăti pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă date.