Partida de vineri, 22 aprilie 2016, dintre HCM Baia Mare și CSM București, a atras în tribună și oameni care până de curând citeau despre handbal în ziare.
Apropierea alegerilor locale din 5 iunie a atras la Sala Sporturilor și candidați care visează cu jind la scaunul de primar, dar și finanțatorii care urmăresc pas cu pas parcursul electoral al protejaților lor. În imagine, în partea din dreapta, puteți să vedeți candidatul PNL la Primăria Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș, foarte preocupat. Nu de partida care se desfășura pe teren, ci de butonatul telefonului mobil.
În stânga fotografiei, un binecunoscut afacerist din Baia Mare, despre care se spune că ar fi cel care finanțează campania candidatului PNL, din dorința de a-l vedea pe acesta primar, fapt care ar duce la înflorirea afacerii care are de suferit de când legalitatea este cuvântul de ordine în relația cu administrația băimăreană. În momentul în care unul dintre fotografii aflați la meci a îndreptat aparatul foto spre tribună, afaceristul a transmis mesajul său și al candidatului PNL pentru alegătorii băimăreni (nu ne putem imagina ce alt motiv ar fi avut acesta să arate degetul mijlociu înspre fotoreporter decât promovarea mesajului care se dorește a fi promovat): F*CK YOU!