ActualMM.ro vă prezintă noi informații în exclusivitate, din surse medicale, cu privire la evoluția situației COVID-19 în Maramureș. Ieri v-am prezentat în premieră informații despre cazul celor trei localnici din Sălsig, infectați cu noul corobavirus, doi dintre ei fiind angajați ai fabricii Eaton din Sârbi. Astăzi vă prezentăm noi informații, în exclusivitate: posibil focar Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență Dr. „Constantin Opriș” din Baia Mare.
Este vorba despre o a patra persoană din zona Fărcașa, infectată cu virusul. Bolnavul este un bărbat cu probleme de sănătate care ar face de mai mulți ani dializă. Conform surselor noastre, acesta a fost internat la secția de Nefrologie a Spitalului Județean. Deși prezenta unele simptome ale coronavirusului, se pare că Direcția de Sănătate Publică Maramureș nu ar fi considerat necesară testarea bărbatului decât vineri, 24 aprilie, după aproximativ o săptămână de la internarea acestuia în Spital. Între timp, starea de sănătate a bărbatului din Fărcașa s-a înrăutățit. În urma testării de vineri, acesta a fost CONFIRMAT cu virusul, iar ieri, 25 aprilie, a fost transferat la Spitalul Suport (TBC). Starea de sănătate a bărbatului ar fi atât de gravă încât, potrivit surselor noastre, a fost intubat, iar acum respiră cu ajutorul ventilatoarelor.
De precizat ar mai fi că fiica bărbatului ar fi, de asemenea, angajată a Eaton Sârbi.
Situația este cu atât mai gravă cu cât bărbatul a luat contact cu medici și asistente din spital, înainte de a fi testat și confirmat cu COVID. Rămâne să vedem rezultatul acestei situații în viitorul apropiat… Între timp, așteptăm un punct de vedere oficial cu privire la acest caz din partea DSP Maramureș, respectiv răspunsul la următoarea întrebare: dacă bărbatul avea simptomatologie de COVID-19, de ce nu a fost testat mai repede? Cine își asumă responsabilitatea în cazul în care medicii și asistentele din Spitalul Județean vor fi confirmați ca fiind infectați?
Actualizare:
Primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, a publicat în urmă cu câteva ore un comunicat de presă pe pagina de Facebook a comunei în care confirmă informațiile publicate de ActualMM.ro cu privire la bărbatul infectat cu COVID-19. Se pare că este vorba despre un cetățean în vârstă de 75 de ani care, la fel cum au precizat surse medicale pentru ActualMM.ro, a fost ținut internat în Spitalul Județean timp de mai bine de o săptămână. După ce i s-a făcut într-un final testul, care a ieșit pozitiv, bărbatul a fost transferat la Spitalul Suport (TBC), starea acestuia fiind gravă.
Vă redăm mai jos o parte din comunicatul primarului din Fărcașa:
„Luni, 27 aprilie, conducerea firmei Eaton, urmează ca , pe baza discuțiilor cu autoritățile județene și cele locale, să stabilească noile măsuri care se impun în vedere alinierii în ceea ce privește acțiunile de prevenție a extinderii cu Covid-19. Din nefericire, cu toate măsurile luate, trebuie să anunț că, la nivel de comună, avem un caz confirmat de infectare cu Covid-19. Este vorba despre un bărbat de 75 de ani, din Fărcașa, pensionar, cunoscut cu mai multe probleme de sănătate și care era internat de peste o săptămână la Spitalul județean. În cursul zilei de sâmbătă a fost intubat și transferat la Spitalul de Boli Infecțioase (TBC), spital care este pregătit să preia pacienți infectați cu Covid-19. De menționat că niciunul dintre membrii familiei sale nu prezintă simptome de infectare. În încheiere, cu speranță în suflet, vă îndemn pe toți ca, în aceste vremuri grele, să urmăm învățăturile Bibliei și nu ne pierdem speranța în Dumnezeu pentru că numai cu ajutorul Lui putem răzbi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!„
Actualizare 2:
După primarul din Fărcașa, conducerea Spitalului Județean de Urgență a confirmat confirmat de asemenea informațiile pe care ActualMM.ro vi le-a prezentat în exclusivitate. Conducerea spitalului a declarat printr-un comunicat de presă că toate cadrele medicale care au intrat în contact cu bărbatul de 75 de ani au intrat în izolare la domiciliu până la venirea rezultatelor testelor. Din fericire, nici unul dintre medicii și asistentele cu care a intrat în contact bărbatul la Spitalul Județean nu au fost infectați cu virisul. Asta se datorează, spun cei de la Spitalul Județean, faptului că măsurile de protecție luate de către personalul medical sunt foarte stricte: mai exact, fiecare pacient este considerat ca fiind suspect de COVID-19, astfel că personalul medical lucrează echipat conform normelor.
De asemenea, în comunicat se arată că medicii au cerut DSP Maramureș testarea bărbatului de 75 de ani după ce au început să apară simptomele. Totuși, potrivit surselor noastre, medicii ar fi cerut încă de la începutul săptămânii trecute testarea bărbatului, iar aceasta s-a efectuat doar vineri.
Vă redăm mai jos, integral, comunicatul de presă transmis de către Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș din Baia Mare:
„În plină pandemie de COVID-19, când numărul cazurilor de pacienți infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2 crește alarmant de la o zi la altă, iar secții medicale și chiar spitale întregi din întreaga țară sunt carantinate pentru o anumită perioadă din cauza exploziei de cazuri în rândul cadrelor medicale, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a luat, încă de la început, toată măsurile de siguranță.
Directorul medical al unității sanitare, dr. Vasile-Ioan Pop a explicat că, încă de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în România, spitalul pe care îl coordonează din punct de vedere medical a fost pregătit să prevină problemele datorate SARS-CoV2.
”În Maramureș, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie a fost stabilit spital COVID-19, Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) este spital suport, iar Spitalul Județean este spital din linia a treia, tocmai pentru a putea trata bolnavii cu alte afecțiuni, care nu sunt deloc puține. Din momentul în care am aflat despre răspândirea rapidă a infecțiilor cu noul coronavirus am luat decizii, la nivelul conducerii, care au avut ca scop protecția cadrelor medicale și a pacienților noștri. Încă din data de 8 martie am oprit vizitele în spital, apoi am stabilit că pacienții internați pot primi pachete nealimentare doar prin intermediul personalului angajat, pachetele fiind predate la intrarea în unitatea medicală pentru a ajunge la beneficiar. S-au instalat corturile de triaj, atât la Unitatea de Primiri-Urgențe, cât și la intrarea în spital, iar fiecare bolnav care intră în unitatea medicală este testat cu privire la istoricul călătoriilor în ultimele 14 zile, zona din care provine, precum verificarea temperaturii”, a declarat dr. Vasile-Ioan Pop, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Reprezentanții unității sanitare arată că, în spital, toate cadrele medicale, sanitare și personalul auxiliar sunt echipate cu măști și mănuși, indiferent dacă pacientul cu care interacționează este privit ca și suspect COVID-19, indiferent dacă prezintă sau nu simptomatologie.
”Avem echipamente de protecție pentru aproximativ 30 de zile de acum înainte, atât pe secții cât și și în magazia spitalului. Fiecare angajat al unității medicale poartă mănuși și mască în interacțiunea cu pacienții, iar în cazuri specifice, se folosesc măștile FFP2 și FFP3, tocmai pentru ca personalul nostru să fie cât mai bine protejat. Mai mult, medicii și asistenții sunt instruiți, zilnic, cu privire la modul în care se îmbracă și se dezbracă corect echipamentul de protecție atunci când intră în contact cu pacienți suspecți COVID-19, pentru a preîntâmpina orice fel de infectare în rândul personalului medical. În ceea ce privește pacientul din Sălsig, confirmat pozitiv cu infecție SARS-CoV-2, care a fost internat pe Secția Nefrologie am primit asigurări că, încă de la început a fost izolat de alți bolnavi, într-un salon special, iar consultul medical interspecialități s-a realizat cu respectarea tuturor măsurilor de protecție a celor care au interacționat cu acesta. În clipa în care a început să prezinte simptome specifice COVID-19 am cerut testare de la DSP, rezultatul pozitiv fiind confirmat în cursul zilei de sâmbătă. Până la momentul transferului în spitalul suport, am solicitat DSP ca toate cadrele medicale și sanitare care au intrat în contact cu pacientul să fie testate, fapt care s-a realizat încă de ieri după-masă. Așteptăm rezultatele testelor în cursul zilei de azi, cel târziu mâine, iar în funcție de comunicarea care se va face, vom stabili pașii următori. În prezent, personalul testat se află în autoizolare la domiciliu, a declarat managerul-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, jr. George-Alexandru Oros.
Conducerea celei mai mari unități medicale din Maramureș a arătat că, în ultima perioadă, au fost efectuate peste 20 de testări la pacienți suspecți COVID-19, internați în Spitalul Județean, însă dintre acestea doar patru au fost pozitive, bolnavii fiind transferați, după stabilirea rezultatului, în spitalul suport.
”Înainte de toate suntem medici și am depus un jurământ de a face tot ce stă în puterile noastre pentru a salva vieților oamenilor aflați în pericol. Spitalul Județean va primi, în continuare, toți pacienții care se prezintă la control cu diverse simptomatologii medicale, pentru că ordonanța așa prevede, ca bolnavul să fie internat în unitatea în care se prezintă la control, dacă este o situație care impune internarea, iar în cazul în care este confirmat COVID-19, să fie transferat la spitalele aflate în prima și a doua linie. Nu ne poate garanta nimeni că, până la finalul pandemiei, nu vom mai avea în spital pacienți care vin cu alte afecțiuni, însă sunt pozitivi la noul coronavirus SARS-CoV-2. Acesta este și motivul pentru care ne luăm toată măsurile de precauție în cazul fiecărui bolnav, însă suntem obligați, atât de lege, cât și moral, să nu refuzăm tratamentul de specialitate în cazurile care necesită intervenția noastră directă. Personal, mi-am rugat toți colegii să își facă datoria cu profesionalism și dăruire și le mulțumesc medicilor, asistenților și personalului auxiliar care înțeleg că protecția personală este la fel de importantă ca și protejarea sănătății bolnavului care apelează la serviciilor noastre. Un lucru este cert, nu putem să refuzăm să tratăm bolnavii care au nevoie de cunoștințele noastre medicale”, a declarat dr. Vasile-Ioan Pop, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.”
Vom reveni cu amănunte. Știre în curs de actualizare.
Adrian Barbur
Foto: Dan Mezok
s-a dus