• Cătălin Cherecheș nu demisionează, nu își pierde mandatul și va oferi o echipă administrativă coerentă și serioasă!
Avocații lui Cătălin Cherecheș pregătesc în aceste zile dosarul care va fi înregistrat la Curtea Europeană pentru Drepturilor Omului, asta după ce primarul reconfirmat de băimăreni la alegerile din 5 iunie 2016 se află încă în arest preventiv, fiindu-i încălcate numeroase drepturi. Cătălin Cherecheș a fost reținut preventiv la data de 26 aprilie 2016, după ce procurorii, aceiași care de patru ani îl urmăresc și cercetează fără succes, au organizat un flagrant pus la cale cu denunțătorul care îi datorează primarului băimărean sume importante de bani. Chiar dacă dosarul are un puternic iz politic și are la bază un denunț făcut de un infractor cu acte în regulă, Cristian Șpan, procurorii au cerut instanței arestul preventiv motivând că primarul Cătălin Cherecheș ar reprezenta un pericol public.
Cătălin Cherecheș nu a fost lăsat să își facă campanie electorală, deși Tribunalul Maramureș i-a permis să candideze nefiind condamnat, chiar dacă se află în arest preventiv. Procurorii au trimis dosarul spre judecare cu puțin timp înainte de alegerile locale, fapt care permite eliberarea lui Cătălin Cherecheș, deoarece acesta nu mai avea cum, chiar dacă și-ar fi dorit să influențeze cercetările. Din nefericire, instanțele de judecată au ținut isonul procurorilor și au menținut arestul preventiv în cazul lui Cătălin Cherecheș, motivând că: “privarea de libertate a inculpatului Cătălin Cherecheș este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (?!) … lăsarea în libertate sau luarea unei măsuri preventive mai ușoare ar fi de natură să genereze o stare de neîncredere în organele abilitate ale statului (n.r.procurorii)”. Adică un om nevinovat, care a fost reținut preventiv pe baza acuzării unui procuror, nefiind condamnat și nefiind demonstrate capetele de acuzare, este privat de libertate pentru a nu șifona imaginea procurorilor.
Grav: lui Cătălin Cherecheș i s-a refuzat de către procurori și dreptul la apărare!
Aceiași procurori au refuzat inculpatului Cătălin Cherecheș probațiunile solicitate, reacții de apărare firești pentru orice om acuzat care ar trebui să aibă dreptul să se apere în orice țară civilizată. Dar nu și în România. Procurorii i-au refuzat confruntarea cu denunțătorul, testul poligraf și expertiza INEC pe înregistrările ambientale depuse de denunțător la DNA, probe care ar fi fost fabricate în “laboratoarele” unui om de afaceri cunoscut din Baia Mare și care se află în relații de dușmănie cu primarul.
Băimărenii nu îl consideră periculos: 70% dintre alegători l-au reconfirmat în funcție
Avocații lui Cherecheș au depus în numele său o cerere de eliberare pe cauțiune, după ce clientului lor nu i s-a permis absolut nici o formă de apărare, fiind menținut în arest preventiv pe motiv că ar reprezenta un pericol. Un pericol pentru cine?! 70% dintre băimărenii care au ieșit la vot în Baia Mare i-au acordat, încă o dată, încrederea și susținerea lor. Și, totuși, de ce nu este eliberat Cătălin Cherecheș? Este cumva suspect de genocid, vezi cazul Hexi Pharma cu inculpați care au primit măsuri mult mai ușoare, cum ar fi control judiciar sau arest la domiciliu?! Nu. Este periculos ca și violatorii din Vaslui care au fost cercetați în libertate?! Nu. Cum motivează chiar instanța: “privarea de libertate a inculpatului Cătălin Cherecheș este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (?!) … lăsarea în libertate sau luarea unei măsuri preventive mai ușoare ar fi de natură să genereze o stare de neîncredere în organele abilitate ale statului (n.r.procurorii)”. Adică e reținut în continuare să nu pice prost în fața opiniei publice procurorii DNA. O soluție la care poate ar trebui să se gândească avocații lui Cherecheș ar fi cererea de strămutare a acestui proces la o instanță superioară, care să nu tremure în fața unor politicieni și a unor procurori care încalcă fără nici un dubiu drepturile unui om nevinovat, care se află în arest preventiv de aproape 40 de zile și este tratat ca un criminal extrem de periculos.
Cătălin Cherecheș: „Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar și voi depune jurământul. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani!”
În urma deciziei pronunțate marți la Tribunalul Maramureș, care a menținut arestul preventiv, primarul ales al băimărenilor, Cătălin Cherecheș, a declarat: „Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar și voi depune jurământul. Este o obligație să lupt până la capăt pentru drepturile mele, pentru comunitatea băimăreană și municipiul Baia Mare, pentru proiectele de dezvoltare pe care le-am propus cetățenilor și pe care trebuie să le realizăm. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani! Până o instanță va găsi un echilibru între drepturile mele și asigurarea unui proces echitabil. Până atunci voi găsi modalitatea de a continua proiectele pe care mi le-a asumat pentru Baia Mare prin doi viceprimari care înțeleg cum trebuie continuată administrarea și dezvoltarea orașului nostru”.
Avocații au contestat decizia instanței și cer revocarea măsurii de arest preventiv
Avocații lui Cătălin Cherecheș au depus imediat după pronunțarea deciziei o contestație, dar și o solicitare de revocare a măsurii de arest preventiv în condițiile în care pericolul public care a stat la baza luării acestei măsuri în 26 aprilie 2016 nu mai subzistă astăzi, când peste 70% dintre băimăreni i-au oferit votul și încrederea. Contestația se va judeca cel mai devreme vineri, iar solicitarea de revocare a măsurii de arest preventiv la începutul săptămânii viitoare.
Cătălin Cherecheș își caută dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Avocații lui Cătălin Cherecheș, oameni cu o carieră solidă și o reputație serioasă pe plan național, se declară de-a dreptul șocați de modul în care procurorii și instanța maramureșeană încalcă dreptul unui om nevinovat, care nu a fost condamnat și care este reținut preventiv fără o motivație solidă, fiindu-i încălcate o serie de drepturi. Așa se face că aceștia s-au apucat să întocmească dosarul pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta urmând să fie înregistrat peste câteva zile. Cinci capete de acuzare conține dosarul, pe lângă detaliile care vor oferi o imagine clară magistraților de la CEDO despre cazul Cherecheș:
1. Dreptul la un proces echitabil, art.6.1 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului (până în acest moment Cherecheș nu a fost lăsat să se apere, fiind acuzat, denigrat, calomniat și obligat să stea în arest preventiv). „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa”.
2. Încălcarea prezumției de nevinovăție, art.6.2 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului (Cherecheș a fost prezentat de procurori ca fiind un infractor deosebit de periculos, fiindu-i încălcate drepturile de a se apăra și a aduce probe împotriva acuzațiilor care i se aduc. Procurorii au inflamat opinia publică și Cătălin Cherecheș s-a trezit în situația în care este denigrat și calomniat pe plan local și național, fiind în joc și interese politice și economice, neavând dreptul să se apere și să își protejeze imaginea). „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”, această prevedere din CEDO a fost clar încălcată în cazul lui Cătălin Cherecheș care, cu voia procurorilor și a instanței, a devenit cel mai vânat subiect de presă, dar și victima unor adevărate acuzații și scandaluri pe rețelele de socializare.
3
. Respingerea abuzivă a probelor și cererilor făcute de avocați, art.6.3 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului, privarea efectivă de libertate. CEDO spune că orice acuzat are, mai ales, dreptul: să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Lui Cătălin Cherecheș i s-au refuzat absolut toate mijloacele de probațiune! Să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Nici acest lucru nu s-a întâmplat!
4. Condițiile degradante și dezumanizante din penitenciar, precum și recursul efectiv asupra măsurii art.3 și 5 din CEDO. Articolul 3 interzice tortura, specificând că: “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, ori Cătălin Cherecheș este reținut preventiv la Gherla, în condiții inumare, deși nu a fost condamnat! Articolul 5, dreptul la libertate și siguranță, drept care îi este încălcat lui Cătălin Cherecheș.
5.Privarea de libertate pe motive ce țin de libertatea convingerilor politice, articol 14 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului.
Încălcări ale legii în actul justiției: dosarul de arestare a lui Cătălin Cherecheș este secret!
Cu toate că este un document vital în ceea ce privește apărarea, nici până în ziua de astăzi avocații nu au acces la dosarul de arestare preventivă a lui Cătălin Cherecheș, chiar dacă acest aspect este unul care încalcă legea. Cum ar veni, avocații trebuie să îl apere orbește, adică fără să aibă motivația arestării preventive. Deși au sunat în repetate rânduri, au cerut în repetate rânduri acest act, nici până în acest moment nu l-au primit. Acesta este încă un aspect bătător la ochi în cazul Cherecheș pentru care cineva va trebui să răspundă la un moment dat.
Annamaria Somay