AcasăEvenimentEVENIMENT – Ziua Poliției Române, sărbătorită în Baia Mare

EVENIMENT – Ziua Poliției Române, sărbătorită în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită astăzi, 25 martie, în Baia Mare. La ceas aniversar, polițiștii băimăreni au fost felicitați și au primit toate aprecierile pentru eforturile pe care le fac zilnic în slujba comunității băimărene.

Mai mult, prezent la eveniment, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare le-a dezvăluit angajaților Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș că meritele chestorului de poliție Viorica Marincaș vor fi apreciate și într-un sens uman. Inspectorul șef al IPJ Maramureș va primi în cursul săptămânii viitoare titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare.

ziuapol1Evenimentele dedicate sărbătoririi Zilei Poliției Române au avut loc la Centrul de Instruire și Marketing din Baia Mare.

„ Vreau să vă asigur că o prezență atât de numeroasă nu poate decât să ne bucure că și în sală și în comunitate avem tot mai mulți prieteni. Balzac spunea că instituțiile sociale depind în întregime de sentimentele pe care oamenii le leagă de ele și de măreția cu care gândurile lor se unesc. De aceea, astăzi, când Poliția Română este în haină de sărbătoare, într-o zi în care spiritualitatea se manifestă în toate formele sale, cei 194 de ani de existență pe care îi împlinim sub semnul Bunei Vestiri ne obligă să definim ca scop al existenței și devenirii noastre omul. Să declarăm că facem tot ce ne stă în putință pentru a-i arăta respectul și prețuirea noastră și să-l încredințăm că toate eforturile noastre vor fi subscrise devizei că legea este garanția faptului că cetățenii vor fi onești unii cu alții”, a spus chestorul de poliție Viorica Marincaș, șeful Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș.

La momentul festiv au participat atât reprezentanți din administrația locală cât și din cea județeană dar și șefii instituțiilor din municipiul Baia Mare.

ziuapol2„Buna Vestire aduce în rândul nostru, al românilor, un gând bun, un gând aniversar pentru Poliția Română. Dumneavoastră, cei care v-ați ales această meserie nobilă și cei care cu demnitate și onoare purtați uniforma de polițist și cei care sunteți conștienți că nu trebuie să vă luptați doar cu cei care încalcă legea și mai trebuie să vă luptați și cu cei care de cele mai multe ori nu apreciază la adevărata valoare activitatea dumneavoastră, efortul dumneavoastră și sacrificiul dumneavoastră personal. Dar întotdeauna oamenii adevărați, cei care știu să se dedice și comunității și familiilor lor sunt oameni care înțeleg să treacă cu foarte multă putere și demnitate și credință în Dumnezeu peste orice fel de barieră. Dumneavoastră sunteți oamenii care oferiți un exemplu în comunitate. Prin exemplul dumneavoastră faceți ca o comunitate să fie echilibrată. Iar atunci când apar dezechilibre tot dumneavoastră cu tact, diplomație, cu foarte multă dragoste față de om și față de lege știți să aduceți echilibru. Eu, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, vreau să vă mulțumesc pentru fiecare clipă pe care o dedicați comunității noastre, pentru fiecare clipă și efort pe care îl dedicați liniștii în comunitatea noastră”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

„Ziua de 25 martie este o zi cu o însemnătate importantă pentru Poliția Română și pentru Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș, alegerea acestei date fiind legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri. Vă felicit pentru devotamentul, curajul, profesionalismul și pasiunea de care dați dovadă în misiunile pe care le desfășurați și le îndepliniți. Riscul la care vă supuneți în momentul în care înfruntați pericolul pentru noi, cetățenii acestui județ, dă dovadă de integritate, dăruire și tărie de caracter”, a declarat Alexandru Bondrea, subprefectul județului Maramureș.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA