Teatrul independent Artscape a fost aseară gazda unui concert de excepție. Jane for tea a urcat pe scena instituției culturale pentru a susține un concert.
Compusă din doi soliști, trupa are în repertoriu cântece franțuzești. Farmecul versurilor este acompaniat de instrumente rare, instrumente care prind viață în mâinile celor doi artiști. Evenimentul cultural a fost organizat de Municipiul Baia Mare și Fundația Baia Mare 2021.
Jane for tea susține în această perioadă un turneu în România și azi, 21 aprilie, trupa de origine franceză a încântat publicul băimărean iubitor de artă.
„Colega mea Alina Soreanu și cu mine am participat în luna noiembrie la un festival foarte mare din Franța și acolo am făcut parte dintr-un juriu unde din aproximativ 90 de artiști care aveau doar un singur CD apărut au fost selectați 8 iar aceștia au avut 8 mini-recitaluri. Un juriu format din vreo 20 de persoane care toate ofereau ceva acestor artiști a dat marele premiu acest duet pe care îl veți vedea în această seară. Întâmplarea face că noi nu ne-am înțeles atunci cu Alina dar amândoi am avut pe locul I acest duet care a plăcut și celorlalte persoane din juriu la fel de mult”, a spus Nicolae Weisz.
În cadrul turneului susținut în România, Jane for tea a cântat deja la Târgu Mureș și Satu Mare.
Simona Vasiac