AcasăEvenimentEVENIMENT - Tabăra Națională de Chimie, organizată în Baia Mare

EVENIMENT – Tabăra Națională de Chimie, organizată în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVENIMENT  Baia Mare va fi gazda ediției din acest an a Taberei Naționale de Chimie. Evenimentul se va desfășura în perioada 3-10 septembrie și va avea loc la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”. La tabără vor participa peste 70 de elevi, cei mai buni din țară, aceștia fiind însoțiți de profesorii lor.

Startul ediției din acest an a Taberei Naționale de Chimie va fi dat pe data de 3 septembrie, la ora 19:00.

„Vor participa copii din clasa a VII, VIII, IX, X, XI, elevi care au participat la Olimpiada Națională de Chimie și au obținut premii importante. Ei sunt, de fapt, primii 15 din ierarhia Olimpiadei de Chimie. La Tabăra Națională vor participa în total 78 de elevi din 22 de județe ale țării și București. Aceștia vor fi însoțiți de profesorii lor. În fiecare zi a taberei ei vor participa la cursuri de pregătire pentru următoarele olimpiade, cursurile fiind susținute de către lectori importanți din țară. La finalul taberei va fi organizată o miniolimpiadă în cadrul căreia elevii vor fi testați pe trei nivele”, a declarat Carmen Ulici, inspector de chimie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Tabăra Națională de Chimie face parte din calendarul activităților aprobat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. La finalul taberei, elevii vor beneficia de o excursie. Aceștia vor face turul Maramureșului pentru a cunoaște mai bine județul care le-a fost casă pe perioada pregătirilor.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA