Mâine, 28 ianuarie 2016, în aripa de vest a Muzeului Naţional al Chinei din Beijing are loc vernisajul expoziţiei-eveniment ”Comorile României”, precedat de o conferinţă de presă. La eveniment sunt așteptați înalţi demnitari chinezi şi români, reprezentanţi ai celor două ministere ale Culturii, ai Ambasadei României la Beijing şi Comisarii Generali ai proiectului.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş din Baia Mare participă la această expoziţie, alături de alte 31 de muzee din România. Muzeul maramureșean va expune două piese: Tiparul de sigiliu al oraşului medieval Baia Mare, din anul 1483, şi Tiparul de sigiliu al oraşului medieval Baia Mare, din secolul al XVII-lea.
Proiectul expoziţional a fost organizat de către Muzeul Naţional de Istorie a României.
Muzeul Naţional al Chinei înregistrează anual 7,5 milioane de turişti, iar zilnic este vizitat de 20.000-30.000 de persoane. Este al doilea muzeu din lume ca număr de vizitatori, după Muzeul Luvru. Muzeul Naţional al Chinei are o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi şi deţine în colecţiile sale 1,3 milioane de piese. Sala, amenajată în mod special pentru expoziţia Comorile României, are o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi.
Expoziţia va fi deschisă la Beijing până în data de 8 mai 2016, după această dată ea urmând să fie itinerată la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.
ActualMM