La mijlocul lunii ianuarie militarii din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani” au primit în Baza Aeriană Kandahar vizita a cinci jurnalişti români. După ce au scris şi transmis ştiri despre militarii români doar din corespondenţele trimise de alţii, jurnaliştii au dorit să vadă la faţa locului cum se desfăşoară misiunea dragonilor aici în Afganistan. Pentru trei săptămâni, cei cinci au făcut practic parte din colectivul batalionului, trăind în aceleaşi condiţii, dar şi însoţind militarii la toate activităţile pe care aceştia le-au avut de desfăşurat în această perioadă, în baza de dislocare dar şi în aria de responsabilitate.

Alexandru Prunean este din Dej şi foarte apropiat de Dragonii Transilvani. În ţară nu a ratat nici o activitate a militarilor dejeni la care a fost permisă participarea. A căutat oportunitatea petrecerii unei perioade alături de aceştia în teatrul de operaţii Afganistan încă de la plecarea militarilor în misiune.

„Fiind dejean, dacă am fost alături de ei în ţară, e normal să fiu alături de ei şi aici pe frontul din Afganistan, unde trebuie să dovedească ce pot ei cu adevărat din punct de vedere militar. Cred că orice jurnalist îşi doreşte la un moment dat în carieră să ajungă într-un teatru de operaţii, un loc de unde alţii se înghesuie să plece. E o experienţă unică, periculoasă, chiar dacă avându-i pe militari alături te fac să te simţi mai liniştit şi mai în siguranţă.

Despre militarii dejeni am avut întotdeauna o impresie bună. Cunoscându-i îndeaproape impresia nu s-a schimbat, chiar s-a îmbunătăţit pentru că am putut să văd de ce sunt cu adevărat capabili şi curajul de care dau dovadă. Materialele pe care le-am realizat, probabil, vor fi cam cele mai importante din portofoliul meu pentru că nu sunt materiale pe care le poţi realiza în fiecare zi. Am trăit din plin fiecare moment petrecut alături de militari în afara bazei, în misiunile lor şi cu siguranţă nu le voi uita niciodată.”

Chiar dacă nu au avut neapărat o legătură directă cu militarii dejeni jurnaliştii au găsit imediat puncte şi interese comune cu aceştia. „Sunt Alin Bratu, redactor şef al ziarului Turnul Sfatului judeţul Sibiu. Ca orice jurnalist care respect regulile, am urmat anul trecut un curs de corespondenţi de război, un curs foarte util, care ne-a pregătit exact pentru ceea ce am găsit aici. M-a interesat foarte mult să văd ce se întâmplă aici, de ce au venit militarii aici, ce vor să schimbe, ce vor să facă şi ce misiune au. Pentru mine a fost foarte important să iau contact cu populaţia locală, atât cât se poate, să văd cum se trăieşte, ce perspectivă există, cum s-au adaptat românii în această ţară, mai multe aspecte. Nu 100% o viziune militară a ceea ce înseamnă Afganistan. Cred că am văzut tot ce se poate vedea iar ce nu am văzut cred că e bine că a rămas aşa. Nu am văzut tragedii, accidente sau incidente, ceea ce a fost bine din punctul meu de vedere. A fost o experienţă plăcută şi sper ca pe viitor să văd şi alte zone, cu aceeaşi oameni … sau cu alţii.

Rămân cu o experienţă unică, o multitudine de poveşti pe care le voi spune nepoţilor, câteva articole pe care le-am scris de aici şi care au avut un impact destul de bun în urbea noastră şi o legătură pe care în viitor vreau să o menţin la fel de strânsă cu Armata Română.”

„Mă numesc Robert Frunzescu şi sunt jurnalist în Braşov la Transilvania Expres şi Mytext.ro. Am venit în Afganistan din dortinţa de a fi mai aproape de militarii români. De mic cochetez cu armata, am făcut şi un curs de Corespondenţi care transmit din zone de conflict, organizat de MapN, iar mai apoi mi-am dorit să vin aici să văd cu ochii mei şi să pot relata ce este aici. Mă bucur că încă din primele zile am făcut cunoştinţă cu oamenii, iar mai apoi, treptat, am început să particip la diferite misiuni, patrule, unde am discutat despre familii, despre acasă, de ce sunt aici, ce vor să facă, cum percep cei de acasă… A fost o experienţă plăcută să pot vorbi cu ei aici în baza militară din Afganistan. Recunosc că am avut o mică temere, în prima patrulă în care am ieşit, nu ştiam exact cum vor decurge lucrurile, nu ştiam exact ce trebuie să fac, cum să reacţionez… nu voiam să pun în dificultate nici militarii…

Din păcate oamenilor din ţară nu le poţi relata cu exactitate ceea ce este aici. Este foarte greu de relatat. Probabil că majoritatea ştiu că cei de aici nu duc o viaţă tocmai uşoară, sunt departe de casă. Eu am încercat să expun cât mai mult aceste lucruri şi să vorbesc despre situaţia în care pot spune că se mai  află această ţară, situaţia de conflict şi ceea ce se întâmplă aici.”

Răzvan Marcu este realizator şi prezentator de televiziune în Sibiu. Îi place să creadă că are tot mai multe legături cu armata, pornind de la faptul că pînă acum nu a avut nici una. „Sunt unul dintre cei care au făcut tot ce a fost posibil pentru a nu face armata şi acum constat că poate nu a fost cea mai bună decizie. Am ajuns aici fiindcă Sibiul împlineşte anul acesta 825 de ani şi suntem în căutarea amintirilor despre Sibiu. Avem o bună pătură de militari care au amintiri de la Sibiu deoarece au terminat învăţământ militar la noi şi am venit pentru a-i întreba cum le-a fost la Sibiu. În general am înţeles că le-a fost bine.

Am venit să-i cunoaştem în întregime, cu amintirile dar şi cu ceea ce trăiesc în prezent. Ni s-a părut teribil de interesant, pe de o parte, teribil de riscant, pe de altă parte, din fericire nu au fost situaţii în care să se confirme impresia că este foarte riscant.

Am simţit frica doar în teorie, pentru că ni s-a spus mereu cât este de periculos. În practică nu am simţit, deoarece de fiecare dată când ceva putea fi în neregulă am privit în ochii militarilor, vedeam calmul din ochii lor, pe care nu ştiu dacă ei îl trăiau cu adevărat, dar asta ne transmiteau nouă!

Plec de aici cu o altă impresie despre Armata Română. O impresie mai bună!”

Pentru Ioana Jeler Popescu, realizator de emisiuni Someş Tv şi jurnalist la Radio fir şi Dejulmeu.ro, aceasta nu a fost prima experienţă într-un teatru de operaţii. „A fost o dorinţă a mea care cred că a rămas neîmplinită în urmă cu 13 ani când am mai fost în teatrul de operaţii, în Iraq şi Afganistan şi de atunci mi-am dorit să revin. Voiam să vorbesc despre ceea ce se întâmplă aici, despre cum trăiesc Dragonii Transilvani, dejenii în special. Puţini dintre oameni ar alege ca destinaţie profesională Afganistanul, dar alegi această destinaţie, în cazul meu, fiind dejeancă şi lucrând la un post de radio în Dej, ţinând cont de faptul că sute de oameni pe care îi cunoşti, din oraşul tău se află aici în teatrul de operaţii şi nu ai cum să spui NU şi şă nu-ţi doreşti să ajungi aici. Să-i văd pe Dragonii Transilvani aici, m-a impresionat foarte tare, pentru că la Dej îi vedeam mai mult în cadru festiv. Clar, m-a impresionat modul în care ei acţionează. Am avut ocazia să particip cu ei în misiuni în afara bazei militare iar maniera în care ei controlează totul este demnă de lăudat. Am simţit siguranţă care mi-au oferit-o şi mă bucur că am reuşit să-i cunosc şi altfel. M-a impresionat tăria de care dau dovadă când ies din baza militară. Vorbim de o siguranţă aici în baza militară, pe care şi noi am simţit-o, ănsă în momentul în care ies pe poartă, pericolulo este la tot pasul. M-a impresionat foarte tare, când am plecat într-o misiune, în maşină, am observat unul dintre militari care şi-a făcut semnul crucii. Eu atunci am remarcat că ieşim din bază. Ei realizează că orice ieşire poate fi fără întoarcere.

În ceea ce priveşte Baza, m-am simţit în siguranţă. Ăsta este cuvântul! Dar, în anul 2003, când am ajuns prima oară în Afganistan, mi-am spus pentru prima dată: Mulţumesc, Doamne că m-am născut în România! Acelaşi lucru îl spun şi acum. Ceea ce am găsit aici este demn de milă. Pentru aceşti oameni care din păcate nu cunosc altă lume, alt mod de viaţă, este foarte greu. Dar, ei trăiesc undeva în anul 1300 şi ceva, sunt la mulţi ani distanţă de noi, este modul lor de a trăi. M-a cuprins mila mai ales faţă de copii, care, sunt cauze pierdute, care nu au viitor aici … dacă nu se face ceva, clar, e foarte greu pentru ei.

Duc cu mine o experienţă profesională extraordinară, este poate cea mai importantă experienţă pe care am trăit-o ca jurnalist. Nu ai cum să spui că nu este o experienţă foarte puternică trăită într-un teatru de operaţii, într-o altă lume.

Duc cu mine, în sufletul meu, aceşti oameni pe care, dacă acasă la Dej ne rezumam la un simplu salut, aici s-a creeat o legătură de prietenie. Duc cu mine gândul că aceşti oameni ar face faţă oriunde!

Duc cu mine totul şi, totodată mi-aş dori să revin, ca jurnalist!”

Experienţa trăită pentru trei săptămâni de jurnaliştii civili din România alături de Dragonii Transilvani chiar dacă nu unică, este importantă în felul ei. Deschiderea incintei cazone se poate realiza, iată chiar şi într-o zonă de conflict, iar cele două lumi, cea militară şi cea civilă pot găsi puncte comune în care să se înţeleagă reciproc.

Drum bun spre casă pentru cei cinci nou veniţi în familia Dragonilor!

Text: M.m. I Muresan Radu