Ionuț Bledea și Diana Cârlig continuă să demonstreze că prin iubire se poate depăși orice obstacol. După ce săptămâna trecută și-au unit destinele, cei doi interpreți de muzică populară și-au lansat ieri, 10 martie, primul album. Evenimentul a avut loc la Teatrul Municipal din Baia Mare și s-a bucurat de prezența a zeci de băimăreni.
În deschiderea evenimentului, în premieră națională, Lăutarii din Ardeal, orchestră formată din tineri muzicieni talentați, condusă de dirijorul Lucian Madiar, au susținut un concert de excepție. La lansarea albumului „Mândra me’ la dor stăpână” a participat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
„Sunt foarte încântat că acești doi tineri ne onorează prin talentul lor pe noi, pe băimăreni, pe maramureșeni. Și mă bucur că au lângă ei niște oameni tineri foarte talentați. Diana și Ionuț mi-au oferit marea plăcere să le fiu ofițer de stare civilă și am să le ofer din partea mea și al dumneavoastră, al băimărenilor, un buchet de flori. Cred că Diana și Ionuț sunt pentru noi tineri care vor duce mai departe și tradițiile noastre, muzica și portul nostru. Cred foarte mult în voi și le urez succes celor care sunt în această orchestră și la care eu îi văd un viitor foarte amplu”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Emoționați, Ionuț Bledea și Diana Cârlig și-au exprimat bucuria și aprecierea pentru modul în care au fost primiți de publicul băimărean.
„Sunt de mare folos cuvintele dumneavoastră și sunt de mare folos aplauzele dumneavoastră. Pentru copilul nostru cu siguranță vom găsi un costum de moroșan, dar noi ne bucurăm că aici la Teatrul Municipal lansăm primul nostru album care este la fel ca și copilul nostru”, a spus Ionuț Bledea.
„Cântăm din tot sufletul pentru dumneavoastră. Dumneavoastră publicul sunteți cei care ne-ați făcut să realizăm acest album pentru că primul duet a ajuns la sufletul dumneavoastră și asta a fost motivul pentru care am decis să facem mai multe și să le punem pe un album care să intre în casele dumnevoastră”, a adăugat Diana Cârlig.
Simona Vasiac