EVENIMENT ÎN BAIA MARE A doua zi de Rusalii, de praznicul Sfintei Treimi, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s-a desfășurat ediția a IV-a a concursului “Micul Biciclist Creștin”.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene (ATOCEM), cu scopul de a promova mersul pe bicicletă ca parte a unui stil de viață sănătos, pe care trebuie să-l deprindem de mici.
Concursul a urmărit încurajarea, de la vârste fragede, a mersului pe bicicletă, oferindu-le tinerilor un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber, mai ales acum, într-o lume a tehnologiei moderne şi a sedentarismului.
Copiii au reușit, ca în fiecare zi, să ne facă să ne simțim mai fericiți și mai împliniți.
Evenimentul găzduit de Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-a adresat copiilor cu vârsta între 4 și 12 ani. Concurenții au fost grupați în 3 categorii de vârstă (4-6 ani; 7-9 ani; 10-12 ani) și au parcurs un traseu, în funcție de categoria de vârstă, sub îndrumarea tinerilor voluntari ai Asociației.
Un moment surpriză a fost când motocicliștii din Nord 6 Riders și-au făcut apariția în curtea Catedralei Episcopale pentru a încânta privirile participanților.
Un reprezentant al Poliției Rutiere a dat sfaturi copiilor și părinților cu privire la importanța circulării în siguranță pe bicicletă.
La concurs au participat 90 de copii, la toate cele trei categorii de vârstă. Fiecare concurent a primit câte o diplomă de participare și mici cadouri, iar câștigătorii au fost premiați cu medalii și vouchere pentru anumite locații de agrement.
info şi foto Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului