AcasăslolvaciaEVENIMENT - Elena Cărăușan a lansat astăzi cartea „Sânge de nisip”

EVENIMENT – Elena Cărăușan a lansat astăzi cartea „Sânge de nisip”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Moment emoționant pentru scriitoarea Elena Cărăușan. Băimăreanca și-a lansat astăzi, 24 martie, un nou volum. La lansare cărții „Sânge de nisip” Elena Cărăușan a avut alături o mare familie, prieteni de breaslă din județele Satu Mare și Cluj precum și oficialități locale. Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Emoționată, a dorit să mulțumească oamenilor importanți din viața ei pentru că i-au fost alături nu doar astăzi ci și în momentele grele din viață. Elena Cărăușan, care oferă un exemplu întregii comunități, a ținut să menționeze că își mai dorește doar un lucru: ca Baia Mare să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021.

„Câteva cuvinte îmi rămân doar să vă spun întrucât ce era de spus s-a spus și ce nu s-a spus se va regăsi printre cuvinte, acolo, în cartea mea. Vreau să mulțumesc în mod deosebit celor foarte dragi mie care sunt părinții mei spirituali în poezie, cărora trebuie să le spun că dacă ei nu erau cred că nici eu nu îndrăzneam să mă înalț prin această carte. Vreau să mulțumesc tuturor celor care sunteți în sală. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine acum. Domnului primar îi mulțumesc în mod deosebit pentru că într-un mod mai direct și uman mi-a adresat câteva cuvinte foarte simple într-un moment chiar dificil și chiar delicat. Pentru că toți avem nevoie de un sânge sănătos și eu aveam nevoie de acest lucru și îi mulțumesc foarte mult doamnei doctor Viorica Cherecheș care m-a ajutat azi să fiu alături de dumneavoastră. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc celor doi bărbați ai mei de acasă, Mircea și Tudor, care atunci când îmi este greu mă iau în brațe. Și dacă mai am o dorință mare în lumea asta este să fim mereu împreună și să știți că îmi doresc din tot sufletul ca Baia Mare să devină Capitală Europeană a Culturii pentru că o merităm. Suntem oameni de nădejde, oameni de încredere și împreună cu cel care a avut curaj să lanseze această provocare și care își asumă toată răspunderea în acest sens, domnul primar, și îmi doresc să câștigăm acest drept care ni se cuvinte”, a spus Elena Cărăușan.

elena-carausan-(4)Prezent la eveniment, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, i-a mulțumit Elenei Cărăușan pentru tot ceea ce a făcut și face pentru oraș.

„De fiecare dată când se ivește ocazia să vorbesc toată lumea are impresia că eu ca și primar stau seara acasă să îmi fac discursurile. Vă spun un lucru care nu este întotdeauna bine de făcut, dar îl fac. Niciodată de când sunt eu în zona publică nu mi-am pregătit niciun discurs. Niciodată nu am venit undeva gândindu-mă la ceea ce voi spune, întotdeauna m-am lăsat inspirat de moment și de emoția momentului. Astăzi am venit cu foarte mult drag pentru un om pe care, văzându-vă pe dumneavoastră aici și cât de frumos vă deschideți sufletul spre doamna Cărăușan, mi s-a certificat faptul că am venit lângă un om care pentru fiecare dintre noi reprezintă ceva frumos și ne-a marcat viața și colorat într-un mod frumos. Doamna Cărăușan ne arată și azi talentul ei, talentul ei pe care l-a așezat în versuri în paginile acestei cărți. Venind astăzi aici fiecare dintre noi putem să-i spunem că îi mulțumim pentru ceea ce reprezintă pentru noi. Pentru faptul că este lângă noi și vibrează alături de noi pentru durerile sau plăcerile noastre mai mici sau mai mari, pentru lucrurile frumoase sau frământările noastre și lucrul acesta îl poate face într-un mod absolut remarcabil doar un om pe care îl poți numi prieten. Nu pe mulți oameni într-o viață a unui om îi poți numi prieteni. Sunt mulți oameni pe care îi întâlnești. Sunt mulți oameni pe care îi privești în ochi și de multe ori ochii lor te tradează, de multe ori privirea lor îți dă încredere că sunt prietenii tăi dar sunt foarte puțini aceea care și confirmă într-o viață faptul că își sunt prieteni. Elena Cărăușan nu cred că va trăda niciodată și cred că va crea doar bucurie și certitudinea unei frumoase și mari prietenii. Dar cea mai frumoasă și cea mai mare prietenie este cea dintre orașul nostru și Elena Cărăușan. Rar mi-a fost dat să văd un om atât de sensibil la ceea ce înseamnă oraș, la ceea ce înseamnă comunitate, care pe deoparte sună a familie, dar sună și într-un mod foarte administrativ. Comunitatea pentru mine e o familie. Cred că și pentru Elena Cărăușan este o familie și modul în care rezonează la lucrurile fine, sensibile din familia noastră băimăreană m-a impresionat de fiecare dată. Mi-aș fi dorit foarte mult ca mult mai mulți să se lase inspirați de exemplul pe care ni-l oferă Elena Cărăușan. Din păcate, viața este făcută din oameni și din triști. Nu cred că trebuie să ne lăsăm pradă energiei celor triști. Trebuie să ne lăsăm inspirați doar de lucrurile pozitive pe care ni le inspiră oamenii prin bucuria vieții lor. Și viața e sânge, sânge pe care de multe ori trebuie să îl și oferi. Îi mulțumesc Elenei Cărăușan pentru fiecare picătură de sânge pe care a oferit-o acestui oraș, dar și fiecăruia dintre noi. Îi mulțumesc foarte mult”, a spus Cătălin Cherecheș.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA